Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
Evoluţia familiei nobile române bănăţene Racoviţa de Caransebeş 91 o nobilime românească ce a reprezentat o realitate incontestabilă a istoriei noastre şi, concomitent, o componentă a clasei feudale din Transilvania medievală şi părţile răsăritene ale regatului Ungariei, care nu poate fi integrată pur şi simplu în „naţiunea politică“ nobiliară, identificată cu naţiunea maghiară, atâta vreme cât ea mai păstrează multe din trăsăturile specifice perpetuate încă din perioada anterioară cuceririi maghiare. Originară din districtul Sebeş, familia nobililor de Racoviţă, al cărui nume bănuim că a derivat din cel al uneia din principalele sale posesiuni - Racoviţa (aşezare azi dispărută, aflată în imediată vecinătate a Caransebeşului), se constituie într-o parte componentă a elitei sociale bănăţene, întrunind însă o serie de particularităţi care necesită analizate. Comparativ cu alte nuclee familiale nobile române bănăţene (Bizerea, Dej de Temeşel, Măcicaş sau Mâtnic) familia nobililor Racoviţă de Caransebeş a avut o evoluţie mai puţin spectaculoasă, chiar modestă, pe parcursul secolului al XV-lea. Faptul nu este singular în perimetrul bănăţean, o afirmare relativ târzie având şi familia Fiat de Armeniş sau Gârlişte de Rudăria. Această diferenţiere nu este determinată strict de evoluţia istorică a familiilor nobile bănăţene, cât de cantitatea şi calitatea informaţiei documentare de care am beneficiat. Faptul că familia nobililor de Racoviţă nu apare atestată documentar din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, perioadă în care începe încadrarea cnezimii române în structurile social juridice oficiale ale regatului maghiar, prin dobândirea actului scris de stăpânire sub forma noilor danii, nu presupune cu necesitate ideea că ea s-a constituit ca nucleu familial un secol mai târziu. Este adevărat că documentele sunt prea puţin generoase cu această familie, cel puţin cele de la sfârşitul secolului XIV şi începutul secolului XV. Lipsesc informaţii documentare semnificative legate de confirmarea sau reconfirmarea în stăpânirile strămoşeşti, noile donaţii regale, precum şi orice dovadă a tranziţiei de la statutul de cnezi la cel de cnezi nobili, ulterior de nobili întăriţi prin act scris. Putem presupune că o parte din aceste documente s-au pierdut ori au fost distruse în timpul invaziilor otomane, cum s-a întâmplat şi în cazul altor familii. Totuşi, nu posedăm nici acele documente care solicitau într-o asemenea situaţie regalităţii acte de reconfirmare în vechile stăpâniri. Pe de altă parte, lipsa informaţiilor documentare ar putea fi explicată şi de anumite condiţii obiective ce au caracterizat destinul acestei familii. Mult mai puţin numeroasă în comparaţie cu celelalte familii, între membrii săi nu s-au declanşat procese multiple şi succesive de stăpânire, intrări sau ieşiri din indiviziune, ori complicatele situaţii legate de distribuirea moştenirii părinteşti. Or, tocmai documentele aferente unor asemenea proceduri juridice constituie principalul temei pe baza căruia reconstituirile genealogice ale principalelor familii nobile bănăţene sunt posibile. Ar fi nepotrivit să afirmăm că asemenea situaţii nu au existat în evoluţia familiei, numărul şi complexitatea acestora fiind mult mai reduse, dacă ar fi să ne raportăm la schemele evolutive ale unor familii ca Bizerea, Măcicaş sau Mâtnic. în pofida acestor impedimente reprezentate de o mai sumară bază documentară, profilul nobiliar al acestei familii poate fi dedus cu relativă uşurinţă
