Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
8 Ana Dumiîran, Antal Lukács ocolit atenţia acestora, cercetările au rămas la nivelul unor periegheze, neurmate de săpături sistematice. Tentativele de localizare a unor fortificaţii, a căror existenţă era sugerată de o serie de toponime (Bakmályvára, Kővár, Mocsvárpatak, Szetyevár), n-au dat rezultatele scontate. Doar la Szetyevára au fost identificate urmele unui şanţ care închidea o suprafaţă de cca. 70/20 m, dar absenţa oricăror materiale arheologice nu a permis încadrarea cronologică a fortificaţiei17. Nesigură este şi datarea încă în secolul al XIII-lea a cristelniţei aflate în biserica din Imper şi a capelei Katalin de la marginea răsăriteană a satului Plăieşii de Sus18. Nesiguranţa caracterizează şi prima atestare documentară a Caşinului. Numele apare sub forma Lokkazun, în împrejurări nu prea clare, în documentul din 1324 amintit mai sus. Adresându-se capitlului din Alba Iulia, regele Carol Robert dispunea ca Sándor, fiul lui Apor, şi Egidiu, fiul lui Ştefan, fratele său după mamă, să fie puşi în stăpânirea moşiilor Lokkazun, pentru că secuii din Ciuc, care se împotriviseră susţinând că acele moşii erau ale lor, nu s-au prezentat la termenul stabilit. Primul editor al documentului a plasat toponimul în scaunul Ciuc, între Sângiorgiu şi Armăşeni, pentru că aici exista toponimul Lok19. Endes Miklós a observat însă că toponimul Lok provine dintr-un oronim foarte răspândit20. întradevăr, pe întreg teritoriul locuit de secui se întâlneşte frecvent acest oronim, cu sensurile de luncă, loc mlăştinos, câmpie joasă, loc de lângă o apă etc.21. Analizând documentele referitoare la stăpânirile nobililor respectivi în satele Valea Seacă, Petriceni şi Turia, autorul amintit considera că toponimul în discuţie trebuie identificat cu satul Caşinul Nou, aflat chiar pe valea Caşinului, între primele două sate pomenite. Această identificare are şi ea o slăbiciune importantă. Pământurile aflate în litigiu în documentele din 1360 şi 1364, citate în sprijinul localizării propuse, se găseau pe teritoriul scaunului Kézdi, după cum o afirmă în mod explicit ultimul dintre ele (in terra Kyzdi Siculorum)22, deci interesaţi şi îndreptăţiţi să se împotrivească în 1324 ar fi fost secuii de aici şi nu cei din scaunul Ciuc. Cum nu cunoaştem nici un temei care să justifice pretenţiile secuilor din Ciuc şi care să explice o asemenea desfăşurare de forţe (documentul aminteşte două porunci regale de punere în stăpânire, ca urmare a împotrivirii celor 12 juraţi în frunte cu hotnogul lor) pentru nişte moşii aflate pe teritoriul secuilor din Kézdi, localizarea trebuie privită cu multe rezerve. Există şi o a treia localizare a moşiilor dăruite în 1324. Editorii colecţiei DIR au avansat ipoteza că ar putea fi vorba chiar de teritoriul viitorului scaun Caşin23. Această identificare a fost preluată şi de Makkai László, care considera episodul drept o încercare nereuşită a nobililor din familiile Apor şi Kézdi de a dobândi noi stăpâniri cu drept nobiliar, după modelul celor din scaunele Sepsi şi 17 Repertoriul arheologic al judeţului Harghita, redactor Valeriu Cavruc, Sfântu Gheorghe, 2000, p. 177-180. 18 Ibidem, p. 179; Orbán, op. cit, p. 52-56; Endes, op. cit., p. 75-76. 19 Szabó Károly, Székely oklevéltár, I, p. 42-43. 20 Endes, op. cit., p. 24. 21 Szabó T. Attila, Erdélyi magyar szótörténeti tár, VII, Budapest-Bukarest, [1995], p. 1197. 22 DRH, C, XI, p. 577-582, nr. 538; XII, p. 374-380, nr. 359. 23 DIR, C, veacul XIV, II, p. 126.
