Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
76 Cosmin Popa-Gorjanu Cu toate că preocupările istoriografice referitoare la Haczius sunt destul de vechi, cercetările asupra acestuia au fost sporadice şi numai cu rare realizări notabile. Studierea sa din perspectiva istoriei literaturii a început după mijlocul secolului XIX, însă fără să atingă rezultate deosebite, ba chiar reuşind să abată cercetarea pe piste false. Abia în ultimele trei decenii cercetarea istorică a avut mai mult succes în investigaţiile asupra acestui intelectual. Deşi, prin specificul şi destinaţia lor, cataloagele de bibliotecă nu sunt producţii istoriografice propriuzise, totuşi, întrucât primele semnalări ale lui Haczius se află în astfel de instrumente auxiliare, merită menţionate şi acestea. Un codice grecesc al scrierilor lui Claudius Ptolemeu purtând ex-libris-ul lui Haczius, una dintre cele mai valoroase piese care compuneau colecţia sa, a ajuns în Biblioteca Naţională din Viena. Astfel încă din secolul al XVIII-lea în cataloagele bibliotecii vieneze se face menţionarea lui Martin Haczius, "prepozitul capitlului mic din Oradea", ca fost posesor al acestui manuscris3. O contribuţie mai însemnată poate fi considerată publicarea de către József Kemény în anii 1857 şi 1861 a dedicaţiei în versuri latine a lui Martinus Hatzius Transylvanus, aflată la începutul ediţiei operelor lui Pomponius Mela, tipărită de umanistul elveţian Joachim Watt, sau Vadianus, la Viena în 15184. Fără să încerce să desluşească originea autorului, Kemény a inclus versurile lui Haczius într-un studiu dedicat poeţilor ardeleni din secolul al XVl-lea punându-1 alături de alţi autori saşi5. Un indiciu al presupunerii unei origini săseşti este plasarea observaţiilor referitoare la Haczius în manuscrisul pe care Kemény l-a închinat erudiţilor saşi transilvăneni6. Lipsa cercetărilor temeinice privind originea autorului dedicaţiei, conjugată cu această presupunere falsă, la care se adaugă existenţa în aceeaşi epocă în viaţa culturală a Transilvaniei a trei intelectuali cu numele de Martinus Hentius, a fost de natură să complice lucrurile provocând confuzii şi făcându-i pe istoricii saşi precum Karl Schwartz, Friedrich Teutsch şi Karl Kurt Klein să-l considere pe Haczius sas sibian7. Zsigmond Jakó, prin cercetări atente ale istoriei cărţii, are meritul de a fi lămurit aceste confuzii. Poate că şi astăzi ar fi dăinuit aceeaşi eroare dacă pe volumul cuprinzând operele lui Platon nu s-ar fi aflat ex-libris-ul: Martini Haczaky praepositi sum. Din cele câteva astfel de înscrisuri cunoscute, prin care intelectualul orădean obişnuia să-şi semnaleze posesia asupra cărţilor sale, acesta este singurul în care nu a folosit forma latinizată a numelui său, adică Haczius, ci pe cea curentă a familiei sale. De aici până la clarificarea confuziei nu era decât o 3 H. Hunger, Katalog der griechischen Handschriften der österreichischen Nationalbibliothek, Teil I, Wien, 1961, p. 1. Vezi lista cataloagelor mai vechi care semnalează codicele care a aparţinut lui Haczius. 4 Kemény J., Történelmi és irodalmi kalászotok, Pest, 1861, p. 89-90. Publicăm şi noi textul dedicaţiei mai jos, V. nota 38. 5 Jakó Klára, Erdélyi könyvesházak. Az első kolozsvári egyetemi könyvtár története és állományának rekonstrukciója 1579-1604, I, Szeged, Scriptum, 1991, p. 37. 6 J. Kemény, Lexicon Saxo-Transilvanicum, II, p. 152. (Manuscris păstrat în Biblioteca Academiei, Filiala Cluj-Napoca). 7 Apud Jakó Klára, op.cit..
