Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)

Instituţii

INSTITUŢII

Privilegiile scaunului Caşin

Ana DumitraN, Antal Lukács

Constituirea scaunelor secuieşti, forme evoluate de organizare a unităţilor teritoriale, militare şi juridice care au stat la baza autonomiei secuilor până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este un proces încă insuficient cunoscut. Absenţa izvoarelor contemporane, care să permită urmărirea coordonatelor esenţiale ale evoluţiei societăţii secuilor în veacurile X-XIII, a lăsat loc supoziţiilor, uneori confuze şi contradictorii1. Istoriografia mai veche a fost influenţată în reconstituirile ei de părerea aproape unanim acceptată, dar bazată doar pe tradiţii târzii, conform căreia aşezarea secuilor în estul şi sud-estul Transilvaniei avusese loc concomitent cu sosirea ungurilor sau puţin mai târziu, în secolele X-XI. Formarea scaunelor era deci privită ca un produs esenţial al destructurării societăţii gentilice, instituţiile şi structurile teritoriale înlocuindu-le pe cele gentilico-tribale bazate pe legăturile de sânge. Oscilând între acceptarea unor informaţii, ce-i drept nu prea numeroase şi suficient de clare, ce sugerau o datare mai timpurie, încă în prima jumătate a secolului al XIV-lea, a formării scaunelor şi între atestarea explicită a acestora doar din deceniul al şaptelea al aceluiaşi veac, ea n-a reuşit să ofere o soluţie convingătoare2.

Cercetările mai recente, susţinute şi de investigaţiile arheologice, consideră însă că deplasarea comunităţilor de secui în regiunile amintite a avut loc în mai multe valuri succesive, din iniţiativa regalităţii, ca parte integrantă a reorganizării apărării graniţelor, începând cu mijlocul secolului al XlI-lea şi până la începutul veacului următor3. Asemenea autonomiei săseşti create prin Andreanum, probabil şi concomitent cu aceasta, regalitatea i-a scos şi pe secui, inclusiv pe cei care mai rămăseseră pe teritoriul scaunelor de mai târziu Mediaş şi Şeica, de sub autoritatea comiţilor şi a voievodului Transilvaniei, strângându-i pe toţi sub conducerea unui comite al secuilor, amintit documentar încă din 12354. Din aceeaşi perioadă avem şi primele informaţii scrise despre organizarea religioasă a secuilor, prin

' Szádeczky Kardoss Lajos, A székely nemzet története és alkotmánya, Budapest, 1927, p. 29-32; Liviu Moldovan, Pál Antal Sándor, Organizarea teritorial-administrativă la secui în secolul al XVile a, în voi. Răscoala secuilor din 1595-1596. Antecedente, desfigurare şi urmări, sub redacţia: Benkő Samu, Demény Lajos şi Vekov Károly, Bucureşti, 1978, p. 57-61; vezi mai recent şi Benkő Elek, A középkori Keresztúr-szék régészeti topográfiája, Budapest, 1992, p. 29-33.

2 Orbán Balázs, A székelyföld leírása, II, Pest, 1869, p. 51; Szádeczky, loc. cit.; Endes Miklós, Csik-, Gyergyó-, Kászon-székek (Csik megye) földjének és népének története 1918-ig, Budapest, 1938, ed. reprint din 1994, p. 23-25 şi 38-39; Györffy György, A székelyek eredete és településük története, ín Idem, A magyarság keleti elemei, Budapest, 1990, p. 30-31 (studiul a fost publicat prima dată în 1941).

3 Kurze Geschichte Siebenbürgens, herausgegeben von Béla Köpeci, Budapest, 1990, p. 170-171 (autorul capitolului: Bóna István); Benkő, op. cit., p. 27-30.

4 Documente privind istoria României, seria C: Transilvania, veacul XI, XII şi XIII, voi. I. (1075- 1250), Bucureşti, 1951, p. 289 (în continuare DIR, C).

Mediaevalia Transilvanica, tom IV, 2000, nr. 1-2.