Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 117 origini nord-iraniene şi pătrunderii în Europa prin intermediul avarilor, o filiaţie directă se dovedeşte mai dificil de identificat (p. 70). Capitolul V, Făurirea, folosirea şi evoluţia spadei şi săbiei medievale (pp. 72-88) prezintă o interesantă imagine de “interior” a unui atelier metalurgic medieval. Sunt discutate etapele prelucrării şi evoluţia acestora (p. 73 sqq) şi mult mai important, sunt analizaţi factorii ce au determinat aceasta evoluţie. Este un capitol în care autorul oferă un model de text descriptiv şi, în acelaşi timp, explicativ-cauzal prin relaţia în care este pusă făurirea armei şi factorii ce-i determinau în mod direct mânuirea.(p81sq). Capitolul VI, Forme de spade şi săbii în Transilvania şi Banat (sec. IX-XIV) (pp. 89-157) marchează în fapt abordarea propriu-zisă a problematicii enunţate de titlu şi îşi propune stabilirea unei tipologii şi cronologii a spadelor transilvane, prin urmare realizarea unui instrument de lucru. Criteriul fundamental este funcţionalitatea (p. 89 sq), iar principalul punct de reper este lama (p. 90), în raport cu care sunt stabilite trei tipuri de spade, pentru lovit, pentru lovit şi împuns şi pentru împuns (p. 90 sq). Tot în baza funcţionalităţii sunt stabilite tipologii ale formelor mânerului, gărzii şi butonului (p. 91 sqq). însumând toate aceste constatări, este reliefată exitenţa a două mari grupe tipologice ale spadelor transilvane, cele medieval-timpurii (sec. VII1-X1) (Grupa A) şi cele ale evului mediu dezvoltat (sec. Xl-XIV/XV) (Grupa B). Contribuţia d-lui Pinter este majoră prin stabilirea unui tablou evolutiv al pieselor spadelor transilvane, categorii de lame (A-l), mânere, variante ale gărzilor (a, ae-g), forme ale butoanelor (1-12) (pp. 94-100). Diferitele combinaţii ale acestor elemente compun corpul celor 12 tipuri de spade prezente între secolele amintite în Transilvania, exemplificate, pentru fiecare în parte, cu cele mai ilustrative descoperiri (pp. 100-155). Sabia, din condiţii obiective, nu beneficiază decât de o prezenţă tangenţiala în economia lucrării(p. 155 sqq). Ultimul capitol, al VII-lea, reprezintă valorificarea întregului demers anterior, Armele şi echipamentul defensiv în organizarea militară a Transilvaniei secolelor IX-XIV. Concluzii (pp. 158-164), subliniază compatibilitatea structurilor militare ale Transilvaniei medievale cu cele europene, în special din centrul şi apusul continentului şi într-o mai mică măsură cu cele specific balcanice şi răsăritene (p. 158). Această realitate istorică este determinată de factori obiectivi, dintre care se pot aminti apartenenţa Ungariei medievale la aria de civilizaţie catolică, prezenţa coloniştilor germani sau a călugărilor-cavaleri teutoni. Spre finalul epocii prezentate, confruntarea cu Imperiul Otoman impune şi modificări structurale ale concepţiei militare, oglindite şi în transformări ale spadei medievale. Această parcurgere succintă a conţinutului nu îşi propune obiectivul de a fi scos în evidenţă principalele repere avute în vedere de autor, cu atât mai puţin să suplinească lecturarea cărţii. Istoricul sibian propune prin această carte (propria teza de doctorat) o monografie tematică a unei piese de armament şi evoluţia istorică a acesteia în Transilvania medievală. în fapt, este exemplificată o idee la care aderăm întru-totul, aceea a utilităţii pentru scrisul istoric românesc preocupat de istoria medievala (cel puţin pentru segmentul transilvan al acesteia) de a acumula cât mai multe studii punctuale şi aprofundate. în contextul în care în întreaga literatura istorică privind evul mediu se afirmă tot mai mult hiperspecializarea, reconstitituirea fidelă a istoriei Transilvaniei are drept posibilă premisă cultivarea tocmai a acestui “gen” istoriografie, în care analiza istorică să fie într-o mai mare măsură centrată pe interogaţie şi nu pe naraţiune, pe aprofundare şi nu pe extensiunea cronologico-spaţială. Lucrarea de faţă cultivă cu deosebită atenţie contextul, percepând propriul subiect ca pe o exprimare particulară a unui fenomen de istorie europeană. Meditând pe marginea opţiunii europene a lucrării, constatăm în primul rând că abordarea unui subiect de istorie militară a evului mediu este absolut justificată, fiind stabilită o legătură cu practici recente
