Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
Evoluţia familiei nobile române bănăţene Racoviţa de Caransebeş 101 determinat o asemenea mutaţie religioasă nu sunt cunoscute; putem doar presupune că acest fapt s-a petrecut concomitent cu procesul de dobândire a statutului nobiliar, desfăşurat la cumpăna dintre secolele XIV şi XV, şi a fost influenţat într-o oarecare măsură de diploma regală din 1366. Dacă noua angajare religioasă a fost doar formală ori s-a datorat oportunismului social şi dorinţei de prezervare în orice condiţii şi cu orice preţ a statutului lor social-juridic, faptul este greu de interpretat în lipsa unor documente revelatoare. Ceea ce considerăm însă că are o reală importanţă pentru discursul nostru istoric este modul în care membrii familiei s-au devotat comunităţii româneşti caransebeşene în prima jumătate a veacului al XVI- lea, maniera în care au înţeles să îi reprezinte interesele, atrăgând în cele din urmă acea remarcabilă solidaritate comunitară din 1544, unică în felul său în ansamblul evoluţiei familiilor nobile bănăţene. Asemenea atitudini ne determină să plasăm, fără nici o îndoială, această familie în rândul elitelor feudale româneşti ale Banatului medieval. Anexa 1. Principalele posesiuni ale familiei Racoviţă de Caransebeş (sec.XV-XVI) Anul atestării Posesiuni Modul de obţinere şi stăpânire 1458 Racoviţă. cele două Zobadfalw, Stavarcea (Sthowarcha), Slatina, Var, Horzfalwa, Alsokezyn şi Felsokezyn din districtul Caransebeş-moşii cuprinse în cadrul unei înfrăţiri pe moşie între lacob de Racoviţă şi Nicolae de Bizerea; 1485 Racoviţă, Ohaba, Iaz, Var, Zkrocz, Kzyn, Herzesthe din districtul Caransebeş-moşii familiale restituite lui Ladislau, fiul lui lacob de Racoviţă, după ce au fost ocupate în mod abuziv de Nicolae de Bizerea; 1519 pădurea Lozna de lângă Caransebeş-donaţie regală atribuită ca stăpânire în indiviziune nobililor loan Fiat, Francisc Fiat şi lui Ladislau de Racoviţă; 1534“cetatea” Bocşa -stăpânire în indiviziune la care participă nobilii Petru, Ladislau şi Martin de Racoviţă. alături de nobilul George Vrabie; 1537Besna şi Pteyzom din districtul Caransebeş-moşii restituite lui Martin, Petru şi Ladislau de Racoviţă de către d-na Margareta, văduva nobilului lacob de Gârlişte; 1544 părţi din Zlatna şi Copaci (districtul Caransebeş)-moşii obţinute prin moştenire testamentară de Ladislau Pribék şi stăpânite în indiviziune cu rude ale sale din familiile Gârlişte şi Fiat de Armeniş;