Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
Despre diplomatica episcopală transilvană 63 persoane ataşat unei instituţii însărcinat în evul mediu cu întocmirea actelor administrative sau juridice ale suveranilor şi papilor, al principilor laici şi ecleziastici, al oraşelor etc.“21. Foarte utilă este precizarea conform căreia noţiunea concellaria, pentru primele secole ale evului mediu este un fabricat ştiinţific, termenul fiind utilizat şi pentru faze mai puţin coerente ale activităţii de emitere documentară22. Studiul cancelariei s-a dezvoltat în cadrul diplomaticii ca una din direcţiile cele mai importante23 şi are ca obiect identificarea personalului cancelariei, particularismele lingvistice şi stilistice ale acesteia etc.24. Dipomatica maghiară „clasică“ (Szentpétery, Fejérpataky, Erkardt etc.) s-a orientat primordial, în mod firesc, asupra studierii cancelariilor celor mai importanţi emitenţi interni: regele şi locurile de adeverire25. Cercetările postbelice în domeniul diplomaticii latine în Ungaria26 au marcat, alături de aprofundarea chestiunilor enunţate27, o lărgire a preocupărilor, fiind integrate cercetării şi actele neregale sau necapitulare28. Pentru problema specială a diplomaticii episcopale latino-maghiare, alături de consideraţiile introductive ale lui I. Szentpétery29, se impune studiul recenţ al lui L. Solymosi, prin care se realizează racordarea la dinamica europeană30. Astfel, au fost trasate direcţiile principale iniţiale de evoluţie) sfârşitul sec. XII - 1250)31: influenţe receptate (regale, pontificale, capitulare)32, tipuri de formular33 şi nu în ultimul rând, condiţiile generale de exprimare a episcopului ca emitent de acte34. 21 O. Meyer, Clavis Medievalis Kleines Wörterbuch der Mittelalterforschung, Wiesbaden, 1962; întro formă mai apropiată de spiritul evului mediu: ,.collegium notariorum eorumque offlcium vel sedes, ubi litterae publicae conscribuntur et conservantur“, Lexicon Latinitatis Hungáriáé, II, Budapest, 1992. 22 Clavis medievalis, art. „Kanzlei III“. 23 C. Brühl, op. cit., p. 471. 24 Dat fiind volumul enorm al bibliografiei acestei teme, orice referinţă este inutilă, totuşi, în opinia mea, un posibil model, sub toate aspectele este „Die Kanzlei Kaiser Friedrichs II“, I-II, Archiv ßir Diplomatik (AD), 3, 1957; 4, 1958, de H. M. Schaller. 25 I. Szentpétery, op. cit., L. Fejérpataky, A király kancellária az Árpádok korában, Budapest, 1885; idem, „Die Urkunden König Béla’s III von Ungarn (1172-1196)“, MIOG, Erg. Bd. 6, 1901; F. Eckhart, Die Glaubwürdige Orte Ungarns im Mittelalter, MIOG, Erg. Bd. 9,1915. 26 Historische Hilfswissenschaften und Verwaltungsgeschichte in Ungarn (1945-1964), MIOG, 73, 1965. "7 De exemplu studiile lui Gy. Györffy privind cancelaria regală Die Anfänge der ungarischen Kanzlei im / / Jh„ AD, 30, 1984, La chancellerie royale de Hongrie aux XIII-XIVe siecles, vezi nota 10. ~s Istoriografia mai veche sau cea inspirată exclusiv din aceasta denumeşte această categorie de acte „private“, datorită presupusei valori probatorii mai reduse, analog relaţiei drept public-drept privat. Azi, în general, termenul este căzut în desuetitudine sau este utilizat datorită tradiţiei şi doar cu precizările necesare. Lucrarea lui B. L. Kumorowitz, Die erste Epoche der ungarischen privatrechtlichen Schriftlichkeit im Mittelalter (XI-XII Jh ), Budapest, 1960, nu ne-a fost, din păcate, accesibilă. 29 Magyar Okleveltár, p. 139 sqq. 30 Loc. cit. 31 Ibidem, tabelul de la p. 166-167. 32 Ibidem, p. 165; I. Szentpétery, op. cit., p. 139.
