Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
Despre diplomatica episcopală transilvană 61 în ceea ce priveşte funcţia de emitent a episcopului Transilvaniei, cel puţin pentru epoca medievală, literatura de specialitate în limba română sau ţinând de istoriografia română - aflată, din păcate, în întregime, la nivelul studiilor, de altfel, foarte utile, introductive12 - nu oferă decât sugestii, în cel mai bun caz. într-o situaţie nu cu mult mai fericită se găseşte, în fapt, episcopatul transilvan. Diferitele momente disparate din istoria instituţiei îşi fac loc în diverse studii sau sinteze, în general pe poziţii „auxiliare“ textului principal: momentul constituirii episcopiei - în contextul edificării voievodatului, episodul cavalerilor-călugări teutoni, invazia tătară, conflictele cu coloniştii germani, relaţiile cu Ladislau Kán etc.1-Puţinele sugestii, extrem de utile, provin din serioasele preocupări ale lui Francisc Pali şi privesc organizarea practicii scrisului şi relaţia cu forul analog voievodal14. Tocmai aceste împrejurări fixează caracterul introductiv al studiului de faţă, studiu mai degrabă conceput cu*valenţe problematizante şi descriptive, decât explicativ-cauzale. Acest lucru încercăm să-l realizăm prin decuparea unui segment (1270-1307) din istoria instituţiei centrale a celei mai răsăritene dieceze a Ungariei medievale şi în fond a întregii lumii latine din acel timp (exceptând viaţa efemeră a Episcopiei Cumanilor). Poate ar părea mai corect ca această incursiune preliminară în diplomatica episcopilor transilvani, tocmai datorită caracterului său cvasi-inedit, să se concentreze în primul rând asupra începuturilor practicii scrisului de documente al acestora, deci asupra perioadei ante 1270. Considerăm însă mult mai necesară — şi mai prudentă - definirea stadiului activităţii episcopului ca emitent pentru o perioadă ce suscită relativ mai puţin probleme şi permite identificarea unor răspunsuri cu un grad mai înalt de probabilitate. Odată atins acest stadiu, puţinele informaţii documentare transilvane sau extra transilvane vor putea fi aranjate într-o construcţie logică pertinentă, cu maxima diminuare a participării „creatoare“ a istoricului. Ultimele precizări ale acestui preambul explicativ vizează unele clarificări legate de metoda abordării subiectului. Metodologic şi informaţional, studiul de faţă se înscrie pe linia a ceea ce, în general, se numeşte comparatism. Această perspectivă, sugerată deja în istoriografia ştiinţelor istorice fundamentale15, vizează larga utilizare a rezultatelor 12 D. P. Bogdan, Ştiinţele speciale istorice, în Revista de Istorie (Rl), tom XXXIII, nr. 7-8, 1980, p. 1617, 1622. 13 în lipsa unui studiu monografic, informaţii utile despre instituţia episcopatului ardelean la J. Temesváry, Erdély középkori püspökei, Cluj-Kolozsvár, 1922, p. 46-111 sau A. A. Rusu, Cetatea Alba-Iulia în secolele XI-XIV. Cercetări vechi şi noi, în Ephemeris Napocensis, IV, 1994, passim. Ar mai trebui menţionat şi pasajul dedicat activităţii, în special, politico-administrative a episcopului Petru de T. Sălăgean în studiul Regnum Transilvanum. Contribuţii la studierea genezei unui regim, în Medievalia Transilvanica, tom II, 1998, nr. 1; pentru identificarea episcopului Petru, ca membru al neamului Monoszló, vezi P. Engel, Magyarország világi archontológiája 1301-1457, I, Budapest, 1996,p. 69. 14 Fr. Pall, Cancelaria voievodului Transilvaniei la începutul secolului XIV, în Revista Arhivelor., 3, 1960, nr. 1, nota 23. 15 S. Jakó, vezi nota 11.
