Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Etnicitate şi cartografie în Europa Central-Orientală 53 de Munţii Balcani nu este acceptată şi recunoscută, nepomenindu-se nici dependenţa, nici supunerea de diferite grade a unor ţări faţă de Poartă. Masiva lucrare avută în atenţie aici sintetizează sub aspect cartografic (şi cu ample referinţe istorico-geografice) întreaga experienţă medievală şi renascentistă în acest domeniu din Europa. Hărţile culese, reproduse sau alcătuite de însuşi Abraham Ortelius au în primul rând în atenţie chestiuni geografice: imperii, regate, principate, provincii, cu un grad mai mare sau mai mic de independenţă politică, cu forme de relief, ape, localităţi, hotare etc. Dar aceste hărţi sunt întotdeauna însoţite de texte cu numele ţărilor, cu întinderea lor geografică, descrierea limitelor lor, cu locuitorii şi originea lor, vorbite, resursele naturale, relieful, evoluţia lor istorică şi cu referinţele bibliografice mai importante. Intre toate aceste date, aspectele etno-lingvistice nu ocupă un loc special şi nu se află în prim plan. De fapt, în evul mediu şi epoca modernă timpurie nu au existat hărţi exclusiv etnice, deoarece hiperspecializarea în acest domeniu s-a produs mult mai târziu. Totuşi, unele date cartografice, îmbinate cu alte izvoare, servesc indubitabil la reconstituirea etnicităţii europene în general şi a celei central-sud-est europene în special. Colorarea diferită a unor zone (când nu este vorba despre graniţe politice), marcarea popoarelor şi populaţiilor din anumite regiuni, numirea toponimelor concomitent în mai multe limbi etc. sunt indicii etnice extrem de importante. Astfel, se înţelege foarte clar că Boemia era o ţară de limbă slavă inclusă în Imperiul Romano-German, că Transilvania era locuită de unguri, germani, români şi secui, că sub numele de geţi sau daci se înţeleg românii, că Moldova era şi ea o ţară a românilor, că în Polonia trăiau, pe lângă polonezi, şi lituanieni, ruşi (ruteni), germani, estonieni, letonieni etc. originile şi limbile diferitelor popoare şi populaţii sunt, fără îndoială, componente principale ale etnicităţii, iar Ortelius face întotdeauna referiri în acest sens, cele mai multe corecte, la nivelul lumii savante din secolul al XVI-lea. Natural, pe baza cartografiei istorice, nu se pot reconstitui proporţiile diferitelor popoare, populaţii, etnii din acel timp, mărimea exactă, numerică a acestor grupuri, ponderea lor în ansamblul populaţiei unei entităţi politico-statale. Practic, pentru evul mediu şi epoca modernă timpurie - în lipsa statisticilor, a recensămintelor - nici alte izvoare scrise nu pot oferi date sigure. Totuşi, coroborarea tuturor datelor cunoscute, inclusiv a celor cartografice, este o cale sigură - unica aflată la dispoziţia cercetătorului - pentru reconstituirea etnicităţii trecute. Pe baza acestor metode comparative, s-a putut stabili, de pildă, că Polonia şi Ungaria au avut, pentru lungi perioade, entităţi etnice non-polone şi nonmaghiare, care au reprezentat peste jumătate din întreaga lor populaţie, că lumea urbană a acestor ţări, dar şi a Boemiei, în parte a Moldovei etc. a fost prioritar germană pentru multe secole din evul mediu şi nu numai. Cartografii acelor timpuri revolute, în ciuda greşelilor şi a inadvertenţelor, au lăsat lumii noastre o moştenire care nu este deloc de neglijat şi care nu se bucură întotdeauna de atenţia necesară. Ei au simţit şi au marcat adesea diferânţele dintre structurile politice schimbătoare şi realităţile etnice durabile, inclusiv prin denumirile plurilingve aplicate unor toponime (ceea ce nu se întâmplă întotdeauna
