Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Etnicitate şi cartografie în Europa Central-Orientală în evul mediu şi epoca modernă timpurie* Ioan-Aurel POP în evul mediu şi epoca modernă timpurie, naţiunile, popoarele, etniile, populaţiile şi, mai ales, statele de diferite tipuri erau chiar mai numeroase decât cele de astăzi. Se ştie că, începând cu epoca modernă şi cu Europa Occidentală, s-a derulat peste tot un amplu proces de uniformizare naţională, subordonat ideologiei statului centralizat şi unitar. în evul mediu însă, lucrurile acestea aveau o altă relevanţă. Oamenii aşezau, se pare, în prim plan apartenenţa la o religie/confesiune, apoi apartenenţa la o regiune, provincie, zonă locală (cu sau fără personalitate politico-statală) şi abia în al treilea rând se simţeau membri ai uneia ditre marile naţiuni medievale, din care au derivat în timp naţiunile modeme* 1. Pe de altă parte, statele medievale, deşi formate - cele mai multe - în jurul câte unui popor, au avut în general la baza naşterii şi evoluţiei lor alte principii decât monoetnicitatea sau naţiunea unică. Centrul Europei - prin care înţelegem, în linii mari, o regiune largă cuprinsă între Marea Baltică, Marea Nordului, Marea Adriatică şi Marea Neagră - este un bun caz de studiat în acest sens. De exemplu, încă de la început, Imperiul Romano-German a cuprins, în afara variatelor ramuri de germani, mulţi slavi, italieni, flamanzi, francezi, provensali etc., la care s-au adăugat cu timpul şi alte grupuri, provenite şi din mişcările de populaţie2. Polonia se prezintă chiar şi mai eterogenă, mai ales după realizarea uniunii cu Lituania (1386). în Marele Ducat al Lituaniei, unde abia la finele secolului al XlV-lea s-a înfăptuit creştinarea în formă apuseană a poporului care dăduse numele ţării, se apreciază că cel puţin 80% din populaţie era ortodoxă - deci nonlituaniană - şi că ucraineana (ruteana) acţiona ca limbă oficială în stat3. în Commonwealth-ii\ polono-lituanian, între secolele XIV şi XVII, în afara naţiunilor cuprinse în numele statului, mai existau, prin urmare, ruteni (slavi), dar şi germani, livonieni (estoni, letoni), cu statut de relativă coexistentă, apoi cehi, greci, români (moldoveni, valahi), italieni, olandezi, englezi, francezi, armeni, unguri, ruşi, cu statut de toleraţi, evrei, islamici (mai ales tătari), ţigani, cu statut de subordonaţi, Mulţumim în chip special şi pe această cale Fundaţiei ,Menahem H. Elias“ (preşedinte acad. Nicolae Cajal) din Bucureşti şi Institutului de Studii Istorice Italo-Germanice din Trento (director prof. univ. Giorgio Cracco), pentru bursele de studii oferite nouă în Austria şi, respectiv. Italia, fapt care a permis alcătuirea acestei lucrări. 1 C. Leon Tipton (coord.), Nationalism in the Middle Ages, New York etc., 1972, passim; Ioan-Aurel Pop, Geneza medievală a naţiunilor moderne (secolele XIII-XVI), Bucureşti, 1998, passim. 2 Norman J.G. Pounds, A Historical Geography of Europe (450 B.C.-A.D. 1330), Cambridge, 1973, p. 229-235,317-319. 3 luliusz Bardach, Les relations entre les cathoUques et les orthodoxes dans le Grand Duché de Lithuanie (fin du XlV-e-XVUe siécles, in „Le origini e Io sviluppo della Cristianitâ slavo-bizantina“, coord, de S.W. Swierkosz-Lenart, Roma, 1992, p. 378. Mediaevalia Transilvanica, tom III, 1999, nr. 1-2.
