Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
înnobilarea românilor şi semnificaţiile sale religioase 41 protopopială direct de principe, evident pe baza unor condiţii pe care urmau să le îndeplinească şi care aveau într-adevăr rol de reformare a bisericii româneşti". A nu se confunda însă aceste acte, date în egală măsură din mila princiară, cu actele de înnobilare, nici măcar în cazul în care adresanţii lor erau deja nobili; căci nu calitatea nobiliară le era recunoscută, ci aceea de membri ai unei ierarhii ecleziastice. Un alt aspect, prea uşor trecut cu vederea până acum, îl constituie modul diferit de acţiune a Dietei în raport cu politica prozelitistă promovată de principi şi de superintendendi Bisericii reformate maghiare. Recompensa pentru convertire, acordată sub forma scutirilor de dări, a trezit în mod firesc protestul nobilimii. Nu este exclus ca la această reacţie să fi contribuit şi surplusul de preoţi, situaţie întâlnită în cea mai mare parte a comunităţilor româneşti, neftind un secret pentru nimeni nici sumara pregătire a clerului valah, nici dispreţul “recepţilor” faţă de confesiunea “schismatică” a românilor şi, probabil, nici interesul unora de a obţine actul de hirotonire dacă acesta se putea asocia cu un minim beneficiu material. Rămâne însă ca o dovadă de netăgăduit faptul că, în opinia Dietei, convertirea spirituală nu se poate asocia în nici un chip cu promovarea în ierarhia socială. Astfel, după ce, în prealabil, prin articolul 2 din hotărârile luate la Alba Iulia între 1-30 octombrie 1678, Dieta a cerut grecilor şi preoţilor români nobili să prezinte spre verificare armaliile, specificând ca, pe viitor, “să nu mai fie înnobilaţi şi sub nici o formă sau pretext bunuri şi moşteniri să nu poată cumpăra sau deţine”* 33 34, şi constatând, în sesiunea din 12 ianuarie 1680 ţinută la Sighişoara, că “hotărârile ţării încă nu au fost luate în seamă”, a solicitat cu acest prilej principelui să accepte ca privilegiile valahilor, popilor valahi şi ale grecilor să fie anulate35. Principele Mihail Apafi nu a respectat hotărârea Dietei, el şi soţia sa continuând să acorde şi să întărească diplome nobilitare pe seama românilor într-un număr considerabil. Gestul Dietei nu este însă, prin aceasta, mai puţin semnificativ, el ilustrând, pe de o parte, realitatea faptului că înnobilarea a fost acordată în primul rând pentru meritul militar şi, pe de altă parte, confirmând concluzia formulată mai sus, conform căreia atragerea la Reformă - un obiectiv spiritual, urma să se facă în primul rând prin mijloace de natură spirituală. Şi dacă, totuşi, au fost cazuri când înnobilarea a însoţit convertirea la Reformă, nu convertirea propriu-zisă a fost recompensată ci serviciile ulterioare aduse în folosul cauzei prozelitiste. Rămâne deci să acceptăm că nu a existat o politică propriu-zisă a înnobilărilor, înţeleasă ca o parte componentă a politicii prozelitiste promovate de autorităţile statului calvin ardelean, ci diplomele nobiliare au fost acordate în baza unei justificări ce proba eroismul sau calităţile intelectuale ale destinatarilor, însăşi religionis libertatem venantur” (apud Ibidem, p. 249, nota I), scutirile economice amintite trebuie privite doar ca titlu viager şi ca un gest venit exclusiv din mila princiară. Biserica reformată netolerându-le şi nerecomandându-le decât în măsura în care erau asociate cu o convertire sinceră şi o însuşire reală a specificului noii confesiuni. 33 Astfel de numiri în funcţia protopopială sau episcopală au fost publicate de loan Lupaş în Documente..., p. 213-217, 235-238, 238-241. 34 Szilágyi Sándor, op. cit., voi. XVI, p. 606. 35 Ibidem, voi. XVII, p. 77.
