Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
224 Adrian A. Rusu politică majoră, după care, funcţiile deţinute l-au individualizat şi l-au făcut mai uşor de identificat fără oricare alt apelativ suplimentar decât acela care îi indica moşia patrimonială iniţială. Numai aşa familia a încetat să fie (zisă) “Voicu” şi să devină “de Hunedoara” (Hunyadi). Aici mai rămâne deschisă originea acelui nume “Buthi” cu care Bonfinius îl asociase pe Voicu. Nici o explicaţie rezonabilă pare să nu fi fost găsită, iar trecerea peste acest nume este o constantă a istoriografiei care îi priveşte pe Hunedoreşti. Deci trebuie considerat cert că unchiul lui loan de Hunedoara a ţinut prin căsătorie o haţegană din Grădişte şi i-a avut cumnaţi pe voievodul Moga de Hălmagiu şi pe un anonim din familia de mărunţi nobili maghiari de la Brănişca. Totalitatea acestor înrudiri se va transfera şi în relaţiile familiale pe care Hunedoreanul le-a avut mai târziu, în calităţile sale succesive de voievod al Transilvaniei, guvernator şi căpitan suprem al regatului. Că raporturile au fost continuate neîntrerupt, şi în intervalul în care nimeni nu putea bănui ce soartă va avea de împlinit, peste doar câţiva alţi ani, o dovedeşte invocarea sa pe poziţia întâia, ca om de mărturie la o danie care îl privea pe Ştefan Muşina de Densuş, la 2 martie 143856. Ar fi de presupus că, la moartea Ancăi de Grădişte, s-au putut formula anumite drepturi de succesiune în zona de sud-vest a districtului haţegan. Aceste posesiuni ce urmau să fie redistribuite unor noi stăpâni, ca desigur şi alte interese de familie, ar explica, printre altele, popasurile, altfel enigmatice şi cu totul subiective, pe care loan le-a înregistrat în cursul itinerariilor din carieră, atât la Grădişte (26 august 1448 şi 3-8 mai 1451 )57, cât şi la Densuş (7 iunie 1443)58. Invers, familii feudale româneşti de la Grădişte, Clopotiva, Densuş şi Peşteana se puteau prevala de înrudirea, mai mult ori mai puţin îndepărtată, cu o personalitate politică de prim rang. Şi, după toate semnele, au şi făcut-o, pentru că din toate localităţile respective există personaje care au beneficiat de danii ori chiar s-au ridicat în slujbe în care, până atunci, strămoşii lor nu ajunseseră niciodată. Nici cei din Brănişca nu au fost uitaţi. într-un mod care, în lumina celor constatate, nu mai este deloc surprinzător, în noiembrie 1453, pentru a obţine dania confirmătoare, privitoare la moşiile lor, aceia s-au prezentat împreună cu nobilii români din Haţeg59. în situaţia lui Moga de la Hălmagiu, ne aflăm mai întâi în faţa unui descendent dintr-o familie cnezială, cu ambiţii de ascendenţă rapidă, a cărui carieră militară nu a fost îndeajuns de strălucită pentru a fi remarcată şi a lăsa urme, dar care a fost suficient de mobilă pentru a-i deschide orizonturile şi cercul cunoscuţilor. Dintre cei din urmă au fost, spre marea sa şansă, românii din Grădiştea Haţegului, prin intermediul cărora avea să devină rudă prin alianţă cu Hunedoreştii. Relaţia lui Moga de Hălmagiu cu loan de Hunedoara a fost extrem de rezistentă. De fapt, ieşirea sa din anonimat se va produce brusc după ce loan de 56 A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan, Izvoare, I, p. 94-96. 57 Arhivele Naţionale Maghiare, Budapesta, Dl. (=Diplomataria = Collectio antemohacsiana; în continuare Dl.) 93.105, Dl. 93.117, Dl. 93.122 şi, respectiv, Hurmuzaki, Documente, II/2, p. 9. 58 Dl. 55.260. 59 Dl. 29.465.
