Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
începuturile familiei Hunedoreştilor 217 înregistrate este însă o foarte clară tratare conjuncturală a personajului, în funcţie de destinaţia discursului istoric. Rezultatul este o confuzie generală: pentru cine este de fapt român (nu a fost!), pentru cine nu, când este (nu a fost!) şi când nu, român? Izvoarele interne încetează să-l mai numească “valah” după anul 143933. în schimb, cele externe sunt încă presărate cu vechiul său cognomen. într-o scrisoare din 1448, Enea Silvio Piccolomini îi spunea Balachus34 35. Frederic al III-lea afirma despre Matia Corvinul că “natus a Valacho patre”iS, la fel şi contemporanii ori cronicarii slovaci36. La fel procedează şi cronistica de curte, prin Bonfinius şi Thuróczy, care îl socoteau nemaghiar. Deci avem de-a face cu două situaţii, una în care etnia devine cognomen de identificare, iar cealaltă vorbeşte explicit de originea sa, ca una identică cu cea care îi dăduse şi porecla. în nici o conjunctură, această origine, foarte certă şi puţin contestată de istoricii serioşi, nu a avut repercusiuni asupra aşezării personajului în fruntea regatului Ungariei. Nu există niciodată vreo contradicţie, există dimpotrivă, o compatibilitate subînţeleasă ori o trecere peste orice fel de încărcătură politică specifică românească, pentru a identifica pe loan de Hunedoara cu interesele, politica şi toate realităţile statului în fruntea căruia a ajuns. Concluzia noastră s-ar formula în aproximativ aceşti termeni: loan de Hunedoara aparţine unei societăţi medievale în care originea etnică nu era importantă. Din acest motiv, nici românii, nici maghiarii nu au greşit şi nici nu vor greşi vreodată, dacă vor continua să şi-l revendice; el le aparţine în egală măsură. Pentru a face şi mai uşor de înţeles imposibilitatea unei decizii definitive şi unilaterale legate de problemă, ar trebui să ne reamintim că până la 1918, existaseră în Transilvania cetăţeni unguri, de naţionalitate română. Acum este exact invers, numai datorită schimbărilor politice petrecute în anul indicat. Apoi, încă şi acum, aşa cum a fost probabil şi în evul mediu, orice individ este şi a fost ceea ce vrea el însuşi să fie! Pentru personajul nostru nu deţinem nici un fel de date clare în acest sens, ci doar ceea ce înţelegeau şi scriau alţii despre el. Ar fi fost totuşi, pentru el, cel puţin o greşeală politică ca originea sa etnică să fie mereu subliniată şi afişată ostentativ. începutul unei oarecare concepţii exclusiviste, în care îşi facea loc inclusiv negarea agresivă a originilor, pare să fie văzută pentru Matia Corvin37. Foarte greu de apreciat ar fi însă cât reprezintă, din acestea, tradiţia paternă. Afişarea ostentativă a etniei nu a săvârşit-o nici un fel de alt personaj ajuns în 33 Atunci apărea încă Johannes Oláh de Huniad, vezi Fr. Pesty, A Szörényi bánság, III, Budapest, 1878, p. 35-36, nr. 47 şi L. Elekes, Hunyadi, Budapest, 1952, p. 99-100. 34 N. Iorga, Notes et extraits pour servir ä l’histoire des croisades au XV* siede, Bucureşti, 1915, p. 41. 35 Vezi I. Hurdubeţiu, Die Deutschen über die Herkunft der Rumänen. Von Johann Thunmann bis Emst Gamillscheg, Breslau, 1944, p. 7. 36 M. P. Dan, Două mărturii slave despre originea română a lui loan Huniadé, în Transilvania, 74, nr.7-8, 1943, p. 591-594. 37 A. Armbruster, Imaginea românilor la unguri şi poloni, în voi. Naţional şi universal în istoria românilor. Studii oferite prof.dr. Şerban Papacostea cu ocazia împlinirii a 70 de ani, Bucureşti, 1998, p. 397.
