Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Fontes
Rudolphi Bzensky - ‘Relatio de Ecclesia Transylvana ’ 293 operă se dezvoltă, prin urmare, pe două planuri concepute iniţial în mod distinct, dar care apoi pe parcursul redactării manuscrisului, care depăşeşte cu mult caracterul de simplă compilaţie, se întrepătrund. Lucrul acesta l-a remarcat, de fapt, şi Stoeger, care caracterizează opera pe care autorul însuşi ‘Syllogismeam vocat Ecclesiae Transylvaniae' drept ‘Bipartita historia Transylvaniae, et Societatis Jesu in ea militantis’21 22. Astăzi se ştie că Bzenszky a redactat în mai multe etape Syllogimaea ..., putând cu certitudine şti care au fost acestea, pe baza cercetării manuscriselor descoperite şi care, în urma stabilirii identităţii autorului precum şi a legăturilor ‘genetice’ şi cronologice dintre ele oferă tabloul complet al compunerii unei opere istorice demne de o cunoaşterte mai apropiată şi mai profundă: 0.2.1 Mai întâi, Bzenszky a alcătuit o schiţă {synopsis) a istoriei Transylvaniei, pe care a împărţit-o în patru ‘vârste’ (aetates), care să-i ofere un cadru solid pentru scrierea, mai apoi, a istoriei eccleziastice a acestei provincii care exercita asupra sa o atracţie fascinantă şi plină de farmec. Acesta era deci ţelul practic al opusculului Quatuor Aetates Transylvaniae22. în această schiţă, Bzenszky a valorificat lecturile sale privitoare la istoriografii Transylvaniei, dintre care majoritatea fuseseră tipăriţi, a folosit unele manuscrise inedite (surse narative, administrans) simul per huiusmodi itinera non mediocrem Regionis Antiquitatem experientiam nanciscerer’. 21 Stoeger, op. cit. (vezi nota 4), p. 41. Este interesant că despre această operă, al cărei titlu a fost perceput greşit de Carlos Sommervogel, autorul scurtei fişe bio-bibliografice a lui Bzenszky din Bibliothéque de la Compagnie de Jesus, nouvelle édition, Bibliographie, tom. II, Bruxelles-Paris, MDCCCXCI, col. 480, drept Bipartita Historia Transylvaniae, et Societatis Jesu in ea militantis, quam Syllogismaeam vocat Ecclesiae Transylvaniae, ni se spune că ar fi fost tipărită ‘Claudiopoli, typis academicis’, fără să se specifice anul. Pál Gulyás se îndoieşte de autenticitatea informaţiei (op. cit. - vezi nota 13-, p. 352, col. 2): ‘Backer-Sommervogel még a következő, nyomtatásban megjelent munkáját említi: Bipartita historia Transylvaniae et Societatis Jesu in eo <sic!> militantis, quam syllogismaeam vocat Ecclesiae Transylvaniae. Kolozsvár, mikor? de ez valószínűleg azonos a sz. eml. gyulafejérvári kézirattal’. Dar, °tim, din alte surse (Zoltán Ferenczi. A kolozsvári nyomdászat története, Kolozsvár, 1896, cap. 2) că tipografia Academiei iezuite de la Cluj a fost înfiinţată de abia în 1727 şi a funcţionat până în 1773, când a fost desfiinţat ordinul iezuit. Or, Bzenszky a murit în 1715! Oricum, atâta timp cât opera tipărită nu iese la iveală de nicăieri şi nu este pomenită nici de Károly Szabó, problema ei rămâne scufundată în mister, singura certitudine rămânând opera manuscrisă, cu cele cinci variante ale ei: Mss. nr. 519, Szentiványi (signatura recens IX/123) de la ’Batthyaneum’; cele două manuscrise de la Biblioteca Academiei, Filiala Cluj-Napoca: ms. KJ nr. 319 din Collectio maior manuscriptorum historicorum Josephi Comitis Kemény şi ms. f. nr. 449; cele două manuscrise din Collectio Hevenesiana de la Biblioteca Universităţii din Budapesta: cel din tomus XV seu DDD (atribuit deja de către Fejér lui Bzenszky) precum şi cel din tomus XXII seu FFF, care trebuie atribuite tot lui Bzenszky. 22 Se cunosc, la ora actuală, două copii manuscrise ale acestei ‘schiţe’ istoriografice: o copie făcută, probabil, în sec. al XIX, care a fost găsită în biblioteca parohială din Belfir, jud. Bihor şi care a aparţinut lui Vincze Bunyitay (actualmente, codicele se găseşte la Filiala Bihor a Arhivelor Naţionale), precum şi o copie din sec. XVIII care se găseşte la Biblioteca ‘Teleki Samuel’ din Târgu- Mureş, Ms. Teleki 191, 40, 1471. Ambele copii sunt îngrijit caligrafiate, scrise cu cerneală aurie, rândurile frumos aliniate, fiind încadrate în chenar. în schimb, manuscrisul Teleki reprezintă o variantă mai dezvoltată şi prezintă mai puţine greşeli de conţinut decât manuscrisul de la Oradea, care este plin de greşeli, unele chiar grosolane!
