Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
80 Cosmin C. Rusu altfel extrem de utile, uşor de realizat, ieftine şi răspândite în medii sociale foarte variate. Aceste dispozitive funcţionează prin introducerea seului topit sau, în funcţie de posibilităţi, a uleiului (în general vegetal), în recipient, unde apoi se scufundă o feştilă (fitil) din in, cânepă sau mai rar bumbac. Această feştilă este poziţionată pe cioc sau este fixată cu ajutorul unei mici bucăţi de lemn sau metal, plutind astfel la suprafaţa materialului combustibil (opaiţe cu fitil plutitor). După modul de manevrare a lor, opaiţele sunt de două tipuri: piese care pot fi aşezate pe masă sau purtate şi piese care pot fi suspendate (cu ajutorul unui cadru metalic sau de lemn ori prinse cu ajutorul unei sfori). Aceste adaptări particulare ale opaiţelor se vor concretiza în timp în apariţia lămpilor cu ulei, respectiv a candelelor şi a candelabrelor. Confecţionarea opaiţelor nu reprezenta o activitate dificilă, meşterii olari săteşti fiind cei care realizau aceste piese, fie la comandă, fie pentru piaţă, dar probabil în cantităţi destul de limitate. Explicaţia, deja amintită, pare a fi una foarte simplă: ţăranul Evului Mediu transilvan - principalul utilizator al acestui tip de dispozitiv de iluminat, prefera se pare utilizarea pe post de opaiţ a unui ciob de ceramică destul de adânc încât să reţină seul (sau uleiul), decât să achiziţioneze, contra cost evident, un opaiţ “adevărat”, care avea însă exact aceeaşi utilitate. Din nefericire confirmarea practică a unei astfel de ipoteze de lucru este aproape imposibilă, raţionamentul logic-deductiv constituind singurul argument pentru o atare interpretare. Opaiţele constituie deci obiecte de iluminat accesibile tuturor mediilor sociale, sunt uşor manevrabile şi extrem de practice în activitatea cotidiană. Ele au însă o eficienţă redusă sub aspectul intensităţii luminii emanate şi reprezintă prin prisma modului lor de funcţionare, un permanent pericol pentru declanşarea unor incendii - flacăra fiind neprotejată şi foarte apropiată de materia combustibilă. In spaţiul transilvan, opaiţele apar cu precădere - cel puţin la nivelul actual al cercetării, în aşezări fortificate şi cetăţi. Această realitate îşi găseşte o posibilă explicaţie în volumul mic al săpăturilor arheologice efectuate în aşezările rurale intracarpatice, mediu preponderent pauper din perspectiva culturii materiale şi deci favorabil utilizării acestor dispozitive simple şi uşor de procurat. Utilizarea opaiţelor a reprezentat însă o realitate cotidiană şi în mediile miniere. Deşi sursele documentare atestă în mod direct utilizarea opaiţelor în exploatările subterane doar începând cu mijlocul secolului al XVI-lea29, este foarte probabilă folosirea lor încă din secolele XII-XIII (alături de lumânările-feştilele din seu), din această perioadă fiind cunoscute primele exploatări de sare transilvană30 31. Raportându-ne la evoluţia ulterioară a opaiţelor/lămpilor (portative) cu ulei utilizate în exploatările miniere^1, respectiv a dispozitivelor din fontă sau tablă, cu certă 29 D. Prodan, S. Goldenberg, Inventarele din 1553 şi 1556... , passim; N. Maghiar, Şt. Olteanu, Din istoria mineritului în România, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1970, p. 135-137; Al. Doboşi, Exploatarea ocnelor de sare..., p. 140 şi urm. 30 Al. Doboşi, Exploatarea ocnelor de sare... , p. 125 şi urm. 31 V. Wollmann, Dezvoltarea tehnicii miniere în munţii Cărăşeni în a doua jumătate a secolului al
