Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
78 Cosmin C. Rusu ele de ceară sau de seu), spaţiul Transilvaniei medievale nu oferă deloc indicii cu privire la formele, mărimile, ori eventualele decoruri sau elementele picturale redate pe suprafaţa acestora. De asemenea, simbolistica extrem de complexă a acestora în contextul mediului de cult sau cel al serviciilor religioase este doar presupusă şi aceasta în temeiul unor analogii nu întotdeauna corecte, fie cu lumea medievală - occidentală ori bizantină, fie cu elemente din epocile ulterioare, preluate şi adaptate, dar în majoritatea cazurilor insuficient argumentate23. Rămânând şi în cazul Transilvaniei cea mai înaltă expresie a tehnicii Evului Mediu în materie de surse de lumină, se poate aprecia că deţinerea şi folosirea lumânărilor (de ceară), constituie o marcă a prosperităţii sociale, a diferenţelor de statut şi posibilităţi din interiorul lumii medievale. O altă categorie a surselor de iluminat o reprezintă torţele. Folosite îndeosebi de către cei ce ieşeau noaptea, acestea erau utile şi pentru iluminatul interioarelor spaţioase, uşor aerisibile - diverse reşedinţe nobiliare, donjoane, cetăţi, castele. Acestea emanau în general un fum dens, constituind în acelaş timp un pericol extrem pentru declanşarea incendiilor. Majoritatea acestor ustensile erau realizate dintr-o bucată de lemn sau fibră răsucită ori dintr-un mănunchi de paie, trestie sau nuiele (strâns legate în mai multe locuri pentru a nu arde prea repede), impregnate cu o materie combustibilă - ulei, răşină, păcură, ceară sau smoală. Utilizate în întreg Evul Mediu, acestea erau fie mobile, fie fixate de pereţi cu ajutorul unor aplice-suporţi de metal. însăşi manevrarea lor nu era o acţiune facilă - pentru stingerea lor erau realizate orificii speciale (în curţi şi pe coridoare) sau erau amplasate, în imediata lor apropiere, vase sau lăzi cu nisip. Pentru spaţiile largi, deschise, se utilizau şi “coşuleţe” de metal umplute cu aşchii de lemn răşinoase şi cu bucăţi de smoală care ardeau cu flacără puternică şi constantă24. Spaţiul Transilvaniei medievale este firesc circumscris şi el acestor realităţi general europene. Informaţiile etnografice sunt şi în acest caz cele care aduc o serie de precizări suplimentare pentru arealul ardelean. Astfel, mărturii posterioare epocii medievale, însă evident dezvoltate dintr-o tradiţie mult mai veche, atestă folosirea pentru iluminatul exterior nocturn, alături de clasica torţă şi a cocenilor de porumb, fixaţi în beţe şi bine îmbibaţi cu grăsime, care se pare menţineau un timp suficient de lung o flacără satisfăcătoare25. De asemenea, răşina de brad era utilizată pentru a întreţine flacăra torţei26. Cunoscute în lumea medievală românească sub numele defäclii sau fachii şi utilizate după mărturia documentelor pe scară largă - inclusiv în practicarea pescuitului nocturn, torţele au reprezentat o realitate firească şi pentru spaţiul transilvan. Nefiind greu de confecţionat sau procurat, rolul lor trebuie să fi fost unul 23 Simbolistica, cu rol cultic a luminii va li abordată sintetic în paginile dedicate funcţiei spirituale a iluminatului artificial medieval. 24 N. J. G. Pounds, op. cit., p. 190; T. Roşu, op. cit., passim; Enciclopedia Italiana. XX, Roma, 1933-1942, p. 439. 25 T. Roşu, op. cit., p. 163. 26 Ibidem, p. 164.
