Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Elite
Adunarea generală a stărilor Transilvaniei din mai 1355 65 enunţat de suveran şi atunci lucrurile se cuveneau să fie corelate. Adică, mai simplu, regele a poruncit voievodului să ţină o adunare a ţării Transilvaniei tocmai pentru ca stările sau "ţara legală", cei cu posesiuni funciare, să afle direct că toate punerile în stăpânire perpetuă, făcute anterior, fuseseră anulate. Oricum, această măsură regală este de primă importanţă, pentru că ea afecta regimul proprietăţii asupra pământului, iar pământul era cel mai preţios bun în evul mediu. Şi alţi regi încercaseră în trecut astfel de măsuri de reglementare a regimului daniilor, din varii motive. Cel mai important motiv a fost conservarea şi refacerea domeniului regal - baza autorităţii şi puterii suveranului - risipit prin politica nechibzuită a unor antecesori. Ludovic I a anulat aceste "puneri în veşnică stăpânire", adică danii perpetue şi pentru a curma abuzurile şi neregulile din acest domeniu, pentru a controla mai ferm regimul proprietăţii funciare în regat, pentru a face modul de impunere (dările către puterea centrală) mai eficient, pentru a reface loialităţile din cadrul sistemului vasalic sau a întări credinţa nobilimii faţă de rege, pentru a se cunoaşte clar titularii actelor de donaţie şi deci proprietarii reali ai posesiunilor etc. Regimul oficial de moştenire a pământului nobiliar în Regatul Ungariei se deosebea radical de cel feudal apusean, prin faptul că nu recunoştea primogenitura şi nu presupunea separarea pe indivizi a patrimoniului de familie (clan). Prin urmare, toţi fiii aveau, în esenţă, drepturi egale din moştenirea părintească şi stăpâneau satele şi părţile de sate, în cele mai multe cazuri, în indiviziune sau devălmăşie. Cu timpul, odată cu succesiunea generaţiilor şi cu repetatele moşteniri, se ajunsese la stăpâniri de familie sau de clan, prin care fraţi, unchi, veri etc. stăpâneau acelaşi domeniu, întrun sistem complicat de "părţi" teoretice, foarte greu de delimitat practic. In urma evoluţiei feudale, a influenţei modei apusene, a intensificării negoţului, a deselor dispute şi chiar conflicte violente, apăruseră tot mai multe cereri de reglementare a regimului proprietăţii, de renunţare la stăpânirea comună a clanului, de ieşire din indiviziune, de precizare clară a unui titular al posesiunii X etc. Carol Robert şi Ludovic I, proveniţi din ambianţa feudală apuseană, cu alte reguli şi rânduieli, au căutat să reaşeze lucrurile şi în Ungaria, după exemplele familiare lor (fără ca cel dintâi să fi reuşit mare lucru în acest sens). Reaşezarea sau "reforma" se impunea cu atât mai mult cu cât toate cutumele şi "legile" din regat păreau în mare neorânduială, învechite, prea variate şi diferite de la o provincie la alta şi de la o etnie la alta. In plus, introducerea ordinii în sistemul de testare a bunurilor era de natură să asigure mari avantaje şi suveranului, cum s-a văzut. Se pare că în acest context, regele Ludovic I a anulat toate daniile perpetue, impunând ca titularii acestora să se prezinte la curte pentm refacerea lor, după noi rânduieli. Intr-un asemenea cadra, s-a trecut, probabil, şi la apariţia conceptului de titulo nove nostre donationis, explicat de curând dintr-o nouă perspectivă11. Se susţine că până la Ludovic I s-a aplicat constant dreptul cutumiar prin care donaţia funciară (feudul) nu aparţinea doar persoanei numite în actul de danie şi moştenitorilor săi masculini, ci, în cote proporţionale, şi tuturor radelor colaterale din clan, acolo unde această comunitate de clan era încă puternică şi nu fusese frântă. Din timpul lui Ludovic I, feudul a fost moştenit numai 11 Engel Pál, Nagy Lajos ismeretlen adományreformja, Ín "Történelmi szemle", XXXIX, 1997, p. 137- 157.
