Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Opinii
Atitudinea lui Szamosközy faţă de români 165 schismatică"19, adică tocmai credinţa căreia clasa politică ardeleană nu-i putea, structural vorbind, oferi un statut constituţional. Un alt episod interesant din perspectiva alterităţii este momentul "Huedin", episod povestit cu vădită satisfacţie de cronicar. Abuzurile comise de soldaţii români la târgul săptămânal au fost pedepsite de localnici prin măcelărirea soldaţilor, unii fiind chiar îngropaţi de vii. Domnitorul român, impulsiv ("domn tiran ca toţi păgânii"), a ordonat represalii, dar populaţia a fost avertizată de unii nobili şi s-a putut refugia din calea detaşamentului de pedeapsă20. Odată cu lupta de la Mirăslău, evenimentele încep să se precipite, iar impactul mental al ocupaţiei româneşti asupra societăţii şi individului atinge apogeul. La Mirăslău, Mihai Viteazul a fost învins prin complotul Stărilor ardelene împreună cu generalul Basta21. Paradoxal, parcă acuzându-1 pe Mihai Viteazul de trădarea idealurilor antiotomane, Szamosközy insistă pe scrisoarea trimisă sultanului de către domnitor de la Praga(?), în care domnitorul se dezvinovăţea pentru atitudinea antiotomană şi habsburgofilă. Cronicarul adaugă că "aceste scrisori au fost pricina cea mare a morţii lui Mihaiu Vodă", aici el lăsând să se înţeleagă cauzele pentru care Basta ar fi ordonat ulterior lichidarea fizică a domnitorului22. La conflictul care opunea pe ardeleni lui Mihai Viteazul şi respectiv generalului Basta se adaugă neînţelegerile publice ale celor doi cuceritori, personalităţi puternice, ambiţioase şi autoritare, în timpul şederii lor la Cluj. Executarea lui Baba Novac şi a Banului Mihalcea (principali colaboratori ai lui Mihai Viteazul), tensiunile dintre cele două armate de ocupaţie, resentimentele domnitorului faţă de clujeni (în oraşul lor începuse la 1600 conspiraţia care a dus la catastrofa de la Mirăslău), chiar ameninţările sale că va arde Clujul, au marcat pe contemporani23. Ca o completare, într-o notă marginală a cronicii citim că este în firea românilor să se răzbune j>e unguri pentru înfrângerea de la Mirăslău şi pentru alungarea lui Mihai Viteazul. In plus, după efemerul reviriment de după bătălia de la Guruslău, Mihai Viteazul ar fi poruncit haiducilor să ucidă "orice popă unguresc"24. Astfel că asasinarea lui Mihai Viteazul (asasinare căreia Szamosközy îi dă mai multe variante) este resimţită de către cronicar ca o eliberare de sentimentul insecurităţii; aşa trebuie înţeles şi epitaful batjocoritor scris de Szamosközy la Sibiu25. Acest epitaf nu trebuie înţeles prin filtrul de sensibilitate al secolului XX, ci prin mentalitatea omului de la 1600, asediat de multiple spaime. La paginile dedicate de cronicar lui Mihai Viteazul ar trebui adăugate, din punct de vedere al alterităţii, informaţiile despre delegaţia trimisă de Radu Şerban, noul domnitor al Ţării Româneşti şi campion filohabsburg al luptei antiotomane, la împăratul de la Praga. Aici ni se relatează că "au fost primiţi cu o cinste atât de mare, încât împăratul a aşezat pe puturoşii soli valahi, în timpul cât au stat în biserică, înaintea episcopilor"26, gest care foarte probabil are legătură cu Mihai Viteazul, căci Radu Şerban era continuatorul programului politic al acestuia, 19 Ibidem, p. 133. 20 Ibidem, p. 134-136. 21 Ibidem, p. 138-139. 22 Ibidem, p. 150. 23 Ibidem, p. 156-158. 24 Ibidem, p. 160. 25 Ibidem, p. 160. 26 Ibidem, p. 179.
