Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
Regnum Transilvanum 149 reprezentanţilor acestora avusese, cu certitudine, şi scopul de a contribui la restabilirea unui echilibru care fusese tulburat. Este foarte posibil ca această solicitare să fi fost lansată de regele Andrei al III-lea, cu scopul de a introduce în scenă o nouă forţă politică care să suţină politica sa de frânare a aspiraţiilor particulariste ale nobilimii. în anii voievodatului lui Ladislau Kan, românii au constituit însă unul dintre factorii de sprijin ai politicii voievodale. în anul 1315 Nicolae, judele de Haţeg, reclama în faţa regelui Carol Robert cotropirea moşiei sale Brethonia de către cnezii haţegani Dan şi Stanislav167; restituirea acestei moşii către vechii ei proprietari, produsă imediat după dispariţia lui Ladislau Kan, se înscria în procesul general de obstrucţionare, de către regalitatea angevină, a foştilor sprijinitori ai voievodului, în rândurile cărora trebuie încrisă, prin urmare, şi o parte a nobilimii româneşti haţegane. Trebuie să amintim aici, de asemenea, faptul că epoca lui regnum Transilvanum constituie una dintre perioadele de înflorire a arhitecturii eclesiastice ortodoxe din Ţara Haţegului168. în acest sens poate fi înţeleasă şi cooperarea lui Ladislau Kan cu conducătorul românilor ”de peste pădure”, menţionată în cronica lui Ottokar de Styria; această ’’ţară a românilor”, a cărei localizare a fost îndelung discutată, era situată, probabil, în exteriorul arcului carpatic169. Afirmarea elementului românesc în a doua jumătate a secolului al XlII-lea corespundea unei epoci de izolare a Transilvaniei faţă de regatul maghiar; această izolare a obligat elita sa politică la un proces de redefinire a propriei identităţi, de renunţare parţială la vechea mentalitate a cuceritorului şi de deschidere a sa către un dialog profitabil cu alte orizonturi politice şi spirituale. * Datorită complexităţii componenţei sale etnice şi, în legătură cu aceasta, datorită fragmentării ei într-un complicat sistem de privilegii şi autonomii, Transilvania constituia încă, la cumpăna secolelor al Xlîl-lea şi al XIV-lea, mai curând o expresie geografică decât o unitate. Experienţa voievodatului lui Ladislau Kan a reprezentat o primă tentativă de fuzionare a tuturor acestor componente, arătând cât de necesare erau, pentru funcţionarea unui regim politic de sine stătător, unitatea tuturor factorilor politici ai acestui spaţiu geografic, eliminarea divergenţelor şi contradicţiilor dintre aceştia, asimilarea lor în cadrele unui sistem instituţional omogen. O structură instituţională de aceeaşi factură, prezentând o Ş. Papacostea, op. cit., p.160-167; Érszegi Géza, A román nemesek az erdélyi tartományi gyűlésen a ld.század végén? (Egy forráshely értelmezéséhez), în voi. Nobilimea românească din Transilvania/ Az erdélyi román nemesség (coord. Marius Diaconescu), Satu-Maré, 1997, p. 64-76 etc. 167 DIR, C, XIV, I, doc. 220, p. 234; doc. 231, p. 239-240. 168 Din anul 1313-1314 (6822) datează cea mai veche pisanie descoperită în biserica din Streisângiorgiu; v. Radu Popa, Streisîngiorgiu. Mărturii de istorie românească din secolele XI-XIV în sudul Transilvaniei, în ”Revista muzeelor şi monumentelor. Monumente istorice şi de artă”, nr. 1, 1978, p. 9-32. 169Aşa cum propune, din nou, Ş. Papacostea, op. cit., p. 169, nota 12; pentru diferitele localizări propuse anterior, v. A. Armbruster, Românii în cronica lui Ottokar de Stiria: o nouă interpretare, în "Studii”, XXV (1972), nr. 3, p. 463-483 (în acest studiu, A. Armbruster propusese identificarea ’’ţării românilor” cu Ţara Făgăraşului).
