Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
144 Tudor Sălăgean Carol Robert de a-i repune în pretinsele lor vechi libertăţi, care ar fi fost uzurpate în anii voievodatului lui Ladislau Kan. Prestigiul şi puterea acumulate de greavii saşi în a doua jumătate a secolului al XIII-lea136i-au îndemnat să redeschidă conflictul cu episcopia Albei Iubi. încercând, în 1277, soluţionarea lui prin mijloace de forţă. Conduşi de nobilii din Ocna Sibiului, Alard şi fiul său Gaal, saşii au invadat Alba Iulia, au devastat şi incendiat catedrala episcopală şi alte biserici ale oraşului, ucigând laici şi clerici deopotrivă137 138. Excomunicarea pronunţată împotriva lor de adunarea înalţilor prelaţi ai regatului Ungariei, întrunită la Buda, a fost urmată de o expediţie militară de amploare efectuată împotriva lor, care s-a limitat însă la pedepsirea conducătorilor rebeliunii. Ostilitatea faţă de autorităţile eclesiastice nu le era însă caracteristică doar saşilor din provincia Sibiului. Ea se manifesta şi printre oaspeţii din Transilvania voievodală. In anul 1295, episcopul Petru hotăra să nu mai numească nici un preot în satul Altdorf din regiunea Bistriţei, ai cărui locuitori uciseseră, consecutiv, doi dintre parohii lor . Privilegiile saşilor reprezentau o adevărată provocare pentru autoritatea voievodală şi pentru sistemul politic al ’’statului transilvan”. Deşi lipsiţi de orice fel de obligaţie de subordonare faţă de instituţiile acestuia, ei participaseră, totuşi, la marea adunare ţinută de regele Andrei al IlI-lea, în 1291, ”cu toţi nobilii, Saşii, Secuii şi Românii din părţile Transilvaniei”. Intre 1257-1270, ei fuseseră, de asemenea, integraţi în sistemul politic al ’’ducatului” lui Ştefan al V-lea, care îi subordonase autorităţii sale, superioare aceleia voievodale. De asemenea, în momentul maximei ascensiuni politice a lui Roland Borsa, demnitatea, special creată pentru el, de ’’palatin” al teritoriilor de la răsărit de Dunăre le impunea, cu siguranţă, şi saşilor subordonarea faţă de el. In consecinţă, dominaţia asupra saşilor, integrarea lor în sistemul politic al lui regnum Transilvanum se inspirau din modele preexistente, care impuneau însă constituirea unei instituţii intermediare între voievodat şi regalitate. In epoca lui Ladislau Kan, ale cărui aspiraţii politice erau cu siguranţă superioare celor ale unui simplu voievod, presiunile asupra autonomiei săseşti s-au exercitat cu maximă intensitate. Chiar dacă provincialii din Sibiu nu i-au recunnoscut niciodată autoritatea, Ladislau nu a renunţat, până în 1310, la intenţia declarată de a şi-o exercita139, intenţie care se suprapunea intereselor nobilimii transilvane de a-şi extinde domeniile în regiunea Târnavelor140. Combinată cu mult mai vechile conflicte cu episcopia Transilvaniei, 136 în 1291 regele Andrei al IlI-lea acorda o serie de privilegii speciale saşilor transilvăneni ’’care deţin domenii şi se poartă după obiceiul nobililor”. DIR, C, Xm/n, p. 362. 137 Ş. Papacostea, op. cit., p. 154-155. O sursă contemporană apreciază la 2000 numărul victimelor; printre aceştia s-ar fi numărat şi trei arhidiaconi ai bisericii Transilvaniei; DIR, C, XTTT/n, doc. 202, p. 187. Informaţii asupra acestor evenimente apar intr-un mare număr de documente ulterioare; v. doc. ex. doc. 208, 209, 214 etc. 138 DIR, C, Xm/n, doc. 457, p. 407-408. 139 Prin compromisul încheiat cu regele Carol Robert la Seghedin, Ladislau se obliga să-i restituie acestuia, printre altele, şi ’’comitatul Sibiu”, împreună cu alte proprietăţi, oraşe şi surse de venit pe care voievodul le controlase într-adevăr. DIR, C, XD3/II, doc. 118, p. 172-173. 140 V. notele 27 şi 36.
