Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
142 Tudor Sălăgean Moartea episcopului Petru, în anul 1307, a fost evenimentul care a provocat o criză majoră în raporturile lui Ladislau cu episcopia Albei Iulii şi cu întreaga biserică a Transilvaniei, în general. Personajul desemnat iniţial să îi succeadă episcopului Petru fusese loan, arhidiaconul de Târnave, care, în 1303, îndeplinea funcţia de protonotar al voievodului Ladislau . In 1306 el era deja cancelarul episcopiei transilvane125 126, fiind desigur pregătit pentru a prelua succesiunea în orice moment. Este foarte posibil ca Ladislau însuşi să fi fost acela care pusese la cale această succesiune; în cel mai rău caz, el trebiue să fi fost de acord cu ea. Insă, în momentul morţii lui Petru, planurile voievodului se schimbaseră. El a hotărât ca episcopia Transilvaniei să fie acordată propriului său fiu, reuşind, se pare, să impună alegerea sa în această calitate. In aceste condiţii, loan de Târnave, care pretindea că alegerile îi fuseseră favorabile lui însuşi, a părăsit Transilvania şi a trecut în rândurile partizanilor lui Carol Robert, devenind vicecancelarul curţii acestuia127. Reacţia din interiorul bisericii trebiue să fi fost însă mult mai puternică decât această, totuşi, foarte importantă defecţiune, din moment ce Ladislau a fost nevoit să renunţe la tentativa de a-i atribui episcopia fiului său. După o întreagă serie de tulburări, în timpul cărora reşedinţa episcopală a fost din nou devastată de saşii din Sebeş (1308), scaunul episcopal a fost atribuit, în 1309128, unui nou candidat, pe nume Benedict, care a reuşit să obţină confirmarea pontificală. Criza din 1307-1309, provocată de intenţia lui Ladislau de a-şi subordona în totalitate episcopia Albei Iulii, a fost cauza care a generat o deteriorare evidentă a raporturilor voievodatului cu biserica Transilvaniei. De acum înainte Ladislau va pierde mereu mai mult teren, va fi părăsit de tot mai mulţi dintre partizanii săi, va fi nevoit să accepte compromis după compromis. Realizând primejdia care putea veni dinspre un oligarh cu aspiraţii autocratice, scăpat de sub controlul nobilimii, episcopia Transilvaniei s-a arătat, în continuare, cooperantă cu regele Carol Robert, lipsindu-1 astfel pe Ladislau de unul dintre pilonii de susţinere a politicii sale interne. 3. Prin politica lor de conservare a autonomiei şi a propriilor privilegii comunitare, care datau, în coordonatele lor esenţiale, din chiar epoca colonizării lor129, saşii din ’’provincia Sibiului” au constituit atât un punct de atracţie şi de sprijin pentru celelalte comunităţi de ’’oaspeţi” colonizate în comitatele Transilvaniei, cât şi un model de urmat pentru ’’stările” privilegiate în curs de constituire. Tendinţa lor firească de a-şi conserva şi consolida privilegiile obţinute 125 Ibidem, doc. 40, p.32-35. 126 Ibidem, p. 46. 127 Ibidem, doc. 79, p. 56, din 3 septembrie 1307. Este primul act în care loan de Târnave deţine calitatea de vicecancelar. 128 La 9 iulie 1309, Benedict este numit, în registrul de socoteli al cardinalului Gentile, ’’ales al Transilvaniei”. Alegerea sa era, aşadar, de o dată destul de recentă, ea nefiind confirmată încă de Curia papală. DIR, C, XIV, I, doc. 87, p. 61. 129 în legătură cu împrejurările generale ale colonizării săseşti, v. Th. Nagler, Aşezarea saşilor în Transilvania, ed. a El-a, Bucureşti, 1992. Despre statutul juridic al saşilor transilvăneni, v. şi d’Eszlary, op. cit., p. 338-340.
