Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
140 Tudor Sălăgecm anul 1277, care va fi urmată de o alta, în anul 1308, în perioada prezenţei în Transilvania a lui Otto de Wittelsbach, contracandidatul lui Carol Robert la coroana Ungariei. Bazându-se pe forţa sa militară, a cărei eficienţă fusese demonstrată în 1282, el nu a ezitat, şapte ani mai târziu, să-i aresteze pe efemerul voievod al Transilvaniei Moise, numit în această calitate de Ladislau al IV-lea împotriva voievodului legitim Roland Borsa, şi pe o rudă a aceluiaşi rege, Arbuz Cumanul1119. în ultimii ani ai domniei lui Andrei al IlI-lea, puternicul episcop al Transilvaniei s-a lansat într-o îndârjită competiţie cu episcopia Agriei, cu scopul de a-şi impune autoritatea asupra Maramureşului, obţinând, în acest sens, şi o decizie favorabilă din partea regelui, la 10 August 12991Î0. Această iniţiativă a înveninat, însă, şi mai mult raporturile sale cu arhiepiscopia de Strigoniu11 , oricum destul de deteriorate datorită presiunii sale continue asupra coloniştilor saşi. în tentativa comună de a-i aduce sub control pe saşi, interesele voievodatului şi ale episcopiei se întâlneau. Fiecare reuşită a voievodului în acest sens, fiecare progres realizat în direcţia subordonării faţă de autoritatea nobiliară a unor localităţi sau regiuni populate de ’’oaspeţi” însemnau şi o victorie a episcopiei, o extindere a autorităţii şi o sporire a veniturilor ei. După 1301, autoritatea şi prestigiul episcopului Petru au sporit şi mai mult; împreună cu voievodul Ladislau, el constituia singura autoritate reprezentativă a acestei regiuni a lumii creştine. în 1302, legatul papal Nicolae, episcop de Velletri şi Ostia, i se adresa cerându-i să-l oblige pe corniţele Vasmund al Sighişoarei să-i despăgubească pe dominicanii şi franciscanii minoriţi din provincia Sibiului pentru pagubele pe care le pricinuise acestora112. în 1303, un arhidiacon al Transilvaniei călătorea, în scopuri pe care nu le cunoaştem, la curtea regelui Carol al II-lea al Neapolelui113. în sfârşit, la 12 august 1308, episcopul Petru al Transilvaniei (care însă, între timp, încetase din viaţă) era convocat de papa Clement al V-lea la conciliul de la Vienne, însărcinat cu dezbaterea faimoasei chestiuni a Templierilor114. în ultimii ani ai vieţii sale, care au coincis cu perioada cea mai fastă a voievodatului lui Ladislau Kán, episcopul Petru a fost, probabil, unul dintre principalii promotori ai stabilirii unui echilibru negociat între stările privilegiate ale Transilvaniei. în ianuarie 1303, el confirma înţelegerea dintre parohii din decanatul de Sebeş şi capitlul de Alba Iulia cu privire la strângerea dijmelor115, încercând, în anii următori, să-i determine pe parohii din decanatul Mediaşului să ajungă la un acord, în condiţii similare, cu arhidiaconul de Alba116. 109 Ibidem, doc. 352, p. 311-312. 110 Ibidem, doc. 510, p. 467-468. 111 La 30 Septembrie 1299 Grigore, arhiepiscop ales de Strigoniu, a pronunţat excomunicarea episcopului Petru; ibidem, doc. 516, p. 472-473. Ridicarea acesteia s-a datorat, probabil, intervenţiei papei, căruia Petru i s-a adresat, cu o plângere, la 6 Ianuarie 1300; ibidem, doc. 521, p. 476-478. 112 DIR, C, XIV, l doc. 28, p. 21-22. 113 Ibidem, doc. 36, p. 29. 114 Ibidem, doc. 95, p. 67-68. 115 Ibidem, doc. 29, p. 22-23. 116 Ibidem, doc. 64, p. 49.
