Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
Unul dintre cele mai interesante fenomene sociale ale secolului al XV-lea din regatul ungar l-a constituit dezvoltarea şi afirmarea nobilimii româneşti. Ea este continuatoarea directă a clasei feudale a poporului român, cnezimea, mai exact, a unei părţi restrânse, care la jumătatea secolului anterior se afla pe domeniile regale. Timp de peste un secol, până la începutul domniei lui Matia Corvin, cnezii şi voievozii români au reuşit să obţină confirmarea oficială, prin acte, a posesiunilor lor şi statutul de nobil1. în această competiţie, foarte dificilă şi cu multe condiţionări şi particularităţi, nu au intrat din start cnezii de pe moşiile particulare şi ale bisericii, de pe cele care au ajuns pe mâini particulare în acel interval, inclusiv cei care au ajuns în dependenţa cnezilor deveniţi nobili şi cei care au rămas pe domeniile regale în stare de dependenţă. Aşa încât nobilimea la care ne referim reprezintă doar o parte minoră a elitei poporului român, anume aceea care a reuşit, adesea cu importante compromisuri, să-şi salveze libertatea, în primul rând moşiile şi statutul social, prin acte de danie şi privilegii individuale sau de grup. Este vorba de cei din comitatul Maramureş, banatul Severinului (cu districtele privilegiate care ţinuseră de comitatul Caraş, destrămat), unde nobilimea în totalitate era românească la mijlocul secolului al XV-lea, comitatul Hunedoara, unde era majoritară, mai ales datorită celei din districtul Haţeg, precum şi zonelor colinare şi submontane din comitatele Timiş, Arad, Zarand, Bihor, Cluj, Bereg ş.a. Alăturăm aici şi Ţara Făgăraşului, a cărei boierime se găsea în intervalul cercetat abia la începutul contactului său cu instituţiile regatului ungar. Deşi puternic minoritar numeric, atât în cuprinsul Transilvaniei, cât şi al Ungariei propriu-zise, de care ţineau administrativ Maramureşul, Crişana şi Banatul, format covârşitor din elemente sărace, grupul nobilimii române s-a impus printr-o fizionomie particulară (stăpânirea pământului după jus keneziatus, justiţie după jus valachicum, instituţii proprii, parţial de religie ortodoxă etc., toate acestea cu contaminările inevitabile din partea instituţiilor oficiale), printr-un rol major în apărarea regatului contra turcilor, încât ei au fost în epocă, spre deosebire de nobili de alte origini asimilaţi nobilimii ungare, desemnaţi multă vreme cu calificativul etnic: nobiles valachi7. Cu deosebire în vremea Corvineştilor, ridicaţi ei înşişi din "Aleşii" nobilimii române din perioada 1440-1514 loan Drágán 1 Pentru acest proces, vezi sinteza recentă a lui TA. Pop, Elita românească din Transilvania în secolele XIII-XJV (origine, statut, evoluţie), în voi. Nobilimea românească din Transilvania, Satu Mare, Edit. Muzeului Sătmărean, 1997, p. 36-55 şi studiul nostru Cnezi şi nobili români în vremea Corvineştilor, ibidem, p. 110-328. 2 A.A. Rusu, Un formular al cancelariei regale din epoca lui lancu de Hunedoara pentru nobilii români din Transilvania, în ActaMN, 20, 1983, p. 155-170; I. Drăgan, Aspecte ale relaţiilor dintre MediasvaUa TransHvamca, tom I, nr. 1-2, 1997.
