Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
84 Ioan-Aurel Pop într-adevăr de “oportunism politic, social şi religios”38, minoritate care în totalitate se va desprinde din rândul românilor ortodocşi şi va deveni maghiară şi catolică. în rest, este vorba despre adaptări pentru supravieţuire, de existenţă şi de rezistenţă, de compromis sau de anumite interferenţe inevitabile, de la sfinţii catolici pictaţi în biserici ortodoxe până la adoptarea numelor de botez duble, unul tradiţional românesc şi altul din calendarul apusean. Este evident că măsura regală din 28 iunie 1366 are o importanţă deosebită pentru înţelegerea statutului românilor din Transilvania şi Ungaria în evul mediu. Documentul pune în lumină prima discriminare globală şi legală cunoscută la adresa românilor din Transilvania şi a grupurilor lor sociale. Prin acest act, principalul factor colectiv de putere din ţară - nobilimea - cere şi obţine de la suveran, sub pretextul nimicirii “răufăcătorilor”, instituirea unei proceduri judiciare sumare îndreptate contra românilor. Deşi nu s-a putut aplica întocmai şi peste tot, măsura este simptomatică pentru statutul periferic, subordonat al românilor din Transilvania, pentru situaţia lor de supuşi într-un regim de stări care-şi va accentua după secolul XV exclusivismul. în comitatele Transilvaniei - Solnocul Interior, Dăbâca, Cluj, Turda, Alba, Târnave şi Hunedoara - la care măsura se referă în mod concret, lumea rurală era formată din feudali şi ţărani, de etnie română şi maghiară şi de confesiune ortodoxă şi catolică. în acord cu unele surse, catolicii, adică maghiarii (şi puţinii germani) erau circa o treime, iar ortodocşii, în principal românii, trebuie să fi format restul de aproape două treimi. în aceste condiţii, este firesc să fi apărut o stare de tensiune între catolici şi ortodocşi, între nobili şi cnezi, între oamenii de rând maghiari şi cei români, între nobilime - ca elită oficială a regatului - şi români. Puterea o aveau cei puţini, numiţi nobili şi “creştini” (=catolici). Cei deposedaţi de avere şi de putere erau mai ales ortodocşi şi români. De aici dihotomia “nobiliromâni”, “creştini-români” sau “creştini-schismatici” pe care o fac documentele din 1366 şi care se va atenua în anumite situaţii, dar va crea o falie adâncă în societate şi în mentalitate. Finalul privilegiului regal solemn din 28 iunie 1366 este semnificativ în acest sens: regele garantează încă odată nobilimii Transilvaniei vechea datină şi libertate, în vreme ce, “răufăcătorilor” şi “infidelilor”, mai precis români, le “garantase” legal nimicirea. Din fericire, aceste “garanţii” nu s-au aplicat decât în mică măsură, dar ele au devenit premisele medievale ale discriminării naţionale din societatea modernă transilvană şi au produs - în chip paradoxal - chiar şi reacţia de emancipare a românilor. 38Ibidem, p. 27.
