Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
156 Recenzii calvină până la debutul regimului austriac în Transilvania. Autorul este preocupat şi de dreptul de ctitorire, de funcţionarea practică a sa prin ridicarea şi înnoirea sau dăruirea bisericilor, de raportul dintre confesiunea ctitorului şi a enoriaşilor, de tablouri votive şi pisanii, de ierarhia bisericii locale, de la preoţi şi protopopi până la episcopi şi de sinteza culturală realizată în regiune. Secţiunea a Il-a este mai concretă, deoarece trece în revistă bisericile, adică sihăstriile, mănăstirile şi bisericile de mir, în total peste 60 de monumente. Ele au fost cercetate în mod complex, de la documentul de arhivă şi de la istoriografie, până la arhitectură, pictură, istoria artei şi mai ales, arheologie. Repertoriul bisericilor vechi se dă pe sate, după un tipic anume: aşezarea satului, aşezarea bisericii (bisericilor), descrierea planimetrică şi ca dimensiuni, ctitorul, fondarea, preoţii, genealogia familiei sau familiilor nobiliare din zonă etc. De câte ori este posibil, micromonografiile sunt însoţite de desene, planuri, hărţi, facsimile după documente, tabele genealogice, texte din pisanii, fotografii de monumente, fresce, portaluri. In final, autorul s-a îngrijit de publicarea în anexe a unei liste a tabelelor genealogice cuprinse în lucrare, a listei ilustraţiilor, a bibliografiei, a indicelui de nume şi a unui rezumat german, extrem de util pentru receptarea mai largă a lucrării. Materialul faptic pe care l-a prelucrat autorul se bazează în măsură covârşitoare pe cercetări proprii de paleografie şi diplomatică latină medievală, începute încă de la sfârşitul anilor '70. Din aceste cercetări efectuate împreună cu doi colegi a rezultat un important corpus de documente haţegane de secol XV, din care primul volum a fost publicat în 1989. în paralel cu această muncă de documentare pe temeiul izvoarelor scrise, dl. Rusu a desfăşurat un intens efort de cercetare arheologică la cetatea Haţegului şi în satele şi locurile din jur, la Galaţi, Colţi, Baru, Prislop, Răchitova, Cérna, Vad, Nălaţi, Sălaşu de Sus, Mălăieşti etc. îmbinarea rezultatelor obţinute pe calea izvoarelor documentare şi în parte narative cu cele reieşite din arheologia medievală l-au condus pe autor la încheieri deosebite, originale, la concluzii adesea surprinzătoare. Natural, tratarea ctitorilor şi a bisericilor din Ţara Haţegului reprezintă aspecte concrete, la prima vedere pozitiviste, palpabile, cum se mai făcuseră şi în relaţie cu alte regiuni, “ţări” ale spaţiului românesc, însă în lucrarea de faţă nu este vorba doar de un repertoriu de biserici şi mănăstiri şi de o listă de familii sau tabele genealogice. Se află aici un tablou al spiritualităţii româneşti medievale dintr-o zonă bine delimitată a Transilvaniei, zonă care şi-a trăit specificul său etnic prin câteva componente de bază, aflate mereu în corelaţie sau în interferenţă cu alte spiritualităţi. Autorul vorbeşte despre un “model haţegan” de evoluţie etno-confesională a elitelor româneşti şi consideră că cele mai rezistente mărturii ale acestui “model” sunt bisericile. Ele cumulează aproape întreaga cultură medievală şi evident cele mai vechi dintre cele româneşti s-au păstrat cel mai bine în acest colţ sud-vestic al Transilvaniei, despre care Haşdeu credea că este un nucleu de conservare a daco-romanităţii şi apoi al românităţii şi unde s-au aflat capitala lui Decebal şi apoi a Daciei romane. Această statornicie nu poate să fie pur întâmplătoare. Şi, de fapt, izvoarele istorice mărturisesc legătura strânsă dintre antichitate şi lumea medievală în Haţeg. Autorul a sesizat aceste rădăcini şi corelaţii din interiorul societăţii româneşti în lucrarea de faţă şi în multe din studiile sale parţiale, dar nu s-a ferit să studieze influenţele şi interferenţele. Grupurile etnice, populaţiile, popoarele, naţiunile, ca şi indivizii, nu trăiesc şi nu pot trăi în izolare. Iar Transilvania este prin excelenţă exemplul unor interferenţe etnice şi confesionale. Autorul le-a studiat aici prin prisma “modelului haţegan”, care s-a mişcat mereu între identitate şi influenţă, între tradiţia internă şi înnoirea venită din afară, fără să-şi
