Ciubotă, Viorel (szerk.): Patrimoniu multietnic (Satu Mare, 2009)
Construirea edificiului Bisericii ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Batard a început în anul 1865 şi s-a prelungit pe parcursul a 25 de ani. Ea este aşezată pe culmea unui deal oferind călătorului o vedere minunată încă din depărtare. La Tămăşeni nu trebuie să ratăm cetatea medievală situată pe platoul dealului Cetăţeaua (Várhegy), la o înălţime de 345 m. în prezent, dealul este în totalitate acoperit de pădure. Cetatea este menţionată pentru prima dată documentar în anul 1284, în forma Warallya. A fost construită de unul dintre nobilii din neamul Káta, pe nume Tamás, care a dat numele cetăţii şi satului format ulterior lângă aceasta (în maghiară, Tămăşeni - Tamásváralja - cetatea lui Tamás). Ajungând pe tărâmurile ucrainene, pătrundem într-o atmosferă de basm, cu locuri încărcate de legende menite să explice apariţia şi evoluţia unor sate, râuri, lacuri... Aşa ajungem în satul Fancikove, situat pe malul drept al Tisei, la o distanţă de numai 8 km de Vinogradov, pe drumul care leagă oraşul Ujgorod de centrul raional. O legendă locală leagă numele localităţii Fancikove de regele Matia Corvin. Se spune că regele obişnuia să se plimbe prin ţară Muzeul din Bocicău Музей у селі Бочікау Nagybocskói múzeum The museum of Bocicău îmbrăcat în haine obişnuite, fără alai, pentru a observa direct problemele locuitorilor. într-o călătorie în zona împădurită a Ugocei, Matia a observat pe marginea unui pârâu o fată frumoasă, care spăla rufe. între cei doi s-a născut o poveste de dragoste, care a durat până când regele a fost nevoit să se întoarcă la obligaţiile sale. La plecare, Matia і-a dăruit fetei, numită Fanni, o moşie în zonă. Satul format pe acea moşie a luat numele fetei, în forma sa de alint (în lb. maghiară, Fancsika). Realitatea era alta, s-a dovedit istoric, însă misticul 29