Ciubotă, Viorel (szerk.): Patrimoniu multietnic (Satu Mare, 2009)

originalelor creaţii arhitectonice ţărăneşti şi a celor ecleziastice. Acest lucru poate fi motivat de faptul că domeniul arhitecturii în lemn a cunoscut o vastă cuprindere. Sistemul arhaic de asamblare a pereţilor prin ingenioase îmbinări de bârne la colţul caselor, de mare efect decorativ, proporţiile între pereţi şi acoperişuri ca şi zvelteţea şi decorul crestat al stâlpilor de prispă sunt elemente ce vin să potenţeze valoarea de ansamblu a arhitecturii. Modernizarea treptată a satelor ucrainene din fostul comitat Ugocea, a impus introducerea tot mai rapidă a unor noi elemente constructive, decorul schimbându-se vizibil, tehnicile şi materialele constructive tradiţionale dispărând, păstrâdu-se doar câteva case tradiţionale. Astfel, în comuna Matievo există o casă construită în prima jumătate a secolului al XX-lea, formată din o cameră, o tindă şi, în spate, o cameră extinsă până la nivelul târnaţului. în faţă şi pe lungimea casei există un târnaţ cu stâlpi din văioage formând şapte nişe în formă de geam. Tot aici există o casă din văioage construită după metode tradiţionale în anii 1950 cu două camere şi o tindă, cu târnaţ situat pe toată lungimea casei având stâlpii din lemn cioplit. Faţa casei are un fronton în formă de trapez cu două nişe de Peisaj din Fedorovo Пейзаж села Федорово Tivadarfalvi látkép Landscape of Fedorovo aerisire (luminatoare). în localiatea Olesnik există o casă construită în anii 1950 din văioage în formă de “L“ cu camera din faţă extinsă şi înălţată. Este prevăzută cu un târnaţ având stâlpii din văioage şi formând nişte nişe în formă de geam. De asemenea, în localitatea mai sus menţionată avem o casă construită la începutul secolului al XX-lea compusă dintr-o cameră, o tindă, în spate 17

Next

/
Oldalképek
Tartalom