Szőcs Péter Levente (szerk.): Sanislău. Ghid cultural şi istoric (Satu Mare, 2010)

Horea - Horea

satului a funcţionat mult timp într-o clădire de locuit, transformată la venirea moţilor în cape­lă. Edificiul de cult actual a fost construit în anii 1974-1979 şi sfinţit în 1980 cu hramul „Sf. împă­raţi Constantin şi Elena”. Horea Localitatea a fost înfiinţată la începutul anilor 1920, cu locuitori moţi din Munţii Apuseni. Locul de hotar care constituie astăzi vatra satului a fost menţionat încă din secolul al XV-lea, sub denumi­rea de Karul. La începutul celui de al doilea răz­boi mondial, coloniştii din Horea au avut aceeaşi soartă ca şi cei din Marna Nouă, părăsind satul şi refungiindu-se în România pe perioada confla­graţiei. Biserica ortodoxă din sat a fost construită în 1930 şi este închinată Sf. Ierarh Nicolae. Are o singură navă şi altar poligonal. Turnul masiv, pa­trulater, este adósat navei şi iese cu un nivel dea­supra acesteia. Pictura interioară a fost realizată de V. Pascu şi fiica acestuia, Elena Pascu din Focşani, în anul 1965. în interior, se păstrează o cruce de procesiune din lemn pictat, adusă de moţi de pe meleagurile natale. Crucea păstrează inscripţia chirilică a donatorului şi datarea, ilizibilă în ultima 44 Horea A települést az 1920-as években alapították a Nyu­gati Érchegység móc telepesei. A falu helyén levő határrészben a 15. században említettek lakott te­lepülést Karul néven. A II. világháború kezdetekor Horea lakói - az újmárnaiakhoz hasonlóan - me­nekülni kényszerültek Romániába, és csak a há­ború végén térhettek vissza. A település ortodox temploma 1930-ban épült, Szent Miklós püspök tiszteletére szentelték Az épület egyhajós, sokszögű szentélyzáródással. A masszív, négyszögű tornyot a hajóra építették, egy emeletnyit emelkedik fölé­je. A belső kifestést V. Pascu és lánya Elena Pascu, Focsani-ból származó festők készítették 1965-ben. Cruce de procesiune din biserica ortodoxă de la Horea Körmeneti kereszt Horea ortodox templomában Procession cross of the Ortodox church of Horea

Next

/
Oldalképek
Tartalom