Szőcs Péter Levente (szerk.): Căpleni. Ghid cultural şi istoric (Satu Mare, 2009)

Valori etnografice

socoteală copiilor în ceea ce ce priveşte comportamentul lor din timpul anului. După tradiţie, spiriduşul este o figură diabolică care îl însoţeşte pe bunul Moş Nicolae îmbrăcat în manta roşie şi cu barbă albă. Denumirea de crampus este de origine bavarezo-austriacă, la fel ca aspectul acestora. La seara spiriduşilor participe cincişase băieţi, care merg la rude sau la vecinii unde sunt copii mai mici. Sunt îmbrăcaţi în sumane, gube, veste întoarse pe dos, cu haine rupte, pe faţă îşi trag un ciorap pentru a nu fi recunoscuţi, zăngănind cu lanţuri şi strigând, făcând gălăgie ca să pară mai înfricoşători. Dacă sunt şi fete cu ei, ele îl reprezintă pe Sf. Nicolae, fiind îmbrăcate în alb, fie într-o rochie de mireasă veche, fie întrun cearşaf. Grupul întreabă în gura mare la uşă: „Este aici vreun copil rău? Aţi fost cuminţi?” După aceasta urmează examenul de rugăciune: „Ia să vedem, ştiţi să vă rugaţi?” Rugăciunea spusă corect este premiată de Moş Nicolae cu mere, fructe uscate, nuci. Spiriduşii hotărăsc care rugăciune să fie spusă de cei mici, de obicei aceasta fiind Tatăl nostru. Copiii mai neastâmpăraţi sunt pedepsiţi de către spiriduşi.

Al treilea obicei, legat de postul Paştelui, nu se mai păstrează, fiind documentat la începutul secolului al XX-lea. S-a desfăşurat în prima duminică a postului mare. Cu o zi înainte, pe păşune a fost ridicată o colibă din trestie, în faţa căreia a fost pusă o laviţă sau un scaun. Flăcăii satului mergeau la colibă, unde erau aşteptaţi de

44

konokhoz mennek el, ahol tudják, hogy vannak kisebb gyermekek. Bekecseket, bundákat, kifordított mellényeket, rossz ruhákat vesznek fel, harisnyát húznak a fejükre, hogy ne ismerjenek rájuk, kezükben láncot tartanak, azt csörgetik, és minden további módon, pl. kiabálással próbálnak minél hangosabbak, ijesztőbbek lenni. Ha a fiúkhoz lányok is csatlakozhatnak, ilyenkor ők játsszák a Mikulást, fehér ruhát vesznek fel, amely lehet régi menyasszonyi ruha vagy akár lepedő. A csoport az ajtóban hangosan kérdezi, hogy: „Van-e itt rossz gyerek? Jók voltatok?” Ezután az imádkoztatásra kerül sor. „Na lássuk tudtok-e imádkozni?” A jól elmondott imádságot a Mikulás jutalommal viszonozza, almával, aszalt gyümölcscsel, dióval. A krampuszok döntik el, hogy melyik imát kell a kicsiknek elmondani, általában a Miatyánkot. A csintalanabb gyerekeket a krampuszok „meglegyintik”.

A harmadik szokás már a falu emlékezetében sem él, a 20. század elején jegyezték le. A sajbózás a húsvét előtti nagyböjti időszakhoz kötődik, Csonkavasárnap, a nagyböjt első hetének vasárnapján zajlott. A megelőző napon a falu legelőjén nádból kunyhófélét építettek. Eléje lócát vagy széket állítottak. A falu legényei 15-20 sajbóval, azaz araszos átmérőjű fakarikával és a sajbóhajításhoz szükséges 3-4 darab, méteres bottal kimentek a kunyhóhoz, ahol már várták őket a lányok, akik a kunyhót körüljárva énekeltek, majd letérdelve imádkoztak. Az imádság után az egyik leány szentelt gyertyát gyújtott