Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

şi suferinţe; după Providenţa Dumnezească numai în Frăţiile Voastre mi-am aflat mângâiere. Am esperiat cu multă plăcere iubirea cea sinceră a Frăţiilor Voastre care cu mine suferiţi de suferinţele mele, şi cu mine vă bucuraţi de bucuriile mele; precum şi eu iau parte le suferinţele şi bucuriile Frăţiilor Voastre.

Mulţi în persoană, mulţi în scris v-aţi îngrijit a mă mângâia în suferinţele mele. Mulţi din ocaziunea sărbătorii Sfântului meu Patron şi a Anului Nou, mi-aţi oftat din visteria inimei cei nobile daru şi îndurare de la Dumnezeu. Iară din ocaziunea distincţiunei mele, de care m-a învrednicit mai de curând graţia Majestatei Sale gloriosul nostru împărat şi Rege Apostolic, nu numai m-aţi felicitat, parte în persoană, parte în scris: ci peste aceste mi-aţi donat şi un album foarte frumos, subscris de întregul cler venerat al Diecezei, concrezut prin providenţă păstorirei mele. Vă asigur Iubiţi Fraţi şi Fii, cum că acest don mi-a cauzat între suferinţele mele multă plăcere şi bucurie, pe care ca pe un clenodiu de mare preţ îl voi păstra peste tot decursul vieţii mele ca semn învederat al iubirei Frăţiilor Voastre nutrite faţă de persoana mea, care clenodiu între toate împrejurările mă va mângâia şi mă va anima spre fapte energioase conducătoare la scopul sublim al destinaţiunii noastre.

Dar mai vârtos acum, când, precum vă e cunoscut şi Frăţiilor Voastre, mai ales din ziarele româneşti „Gazeta Transilvaniei” şi „Tribuna”, nişte indivizi nepacinici, conduşi de nu ştiu ce spirit, vârându-se pe sine de interpreţi ai „opiniunei publice”, seducând în prima linie pe înşişi Redactorii foilor numite, se par a nu avea alt scop al vieţii, decât după subminarea autorităţii mele episcopeşti, sfâşierea Frăţiilor Voastre în partide.

Aceste elemente turbulente şi contrare intereselor noastre diecezane, întru ajungerea scopurilor sale meschine de mai sus, nu se sfiesc nici chiar de arma calomniei. Deonestează şi discreditează chiar şi dispoziţiunile cele mai salutare ale guvernului diecezan. Fără cunoaşterea cauzei se obtrud de superarbitrii ai deciziunilor consistoriale, în cele mai delicate afaceri. Ba cu una cutezare temerară, se gerează chiar şi de scrutători ai inimilor, timbrând şi cele mai nobile intenţiuni. Afacerea gimnaziului din Beiuş o mistifică, ba pentru vicierea şi seducerea opiniunei publice, o chiar şi falsifică.

Ei se încearcă a-i da afacerii acel aspect, ca şi cum acest guvern diecezan nu şi-ar fi împlinit datorinţa faţă de salvarea intereselor acestui institut cultural diecezan; pe lângă toate că, aceia, care dintre Frăţiele Voastre aţi participat la consistoriul plenar din 9 iulie 1890, ştiţi bine, că dacă în afacerea aceasta nu s-ar fi urmat, precum s-a urmat, direcţiunea dictată de împrejurări, gimnaziul din Beiuş astăzi n-ar mai exista, şi sacrificiile materiale aduse tot în interesul sustărei institutului, toate ar fi zadarnice. Din care consideraţiune mi se face să cred, că elementele turbulente din întrebare încă s-ar fi bucurat de aceea dacă s-ar fi casat gimnaziul, pentru că atunci ar avea întru-adevăr motive, cu care să mă înegrească înaintea publicului, deoarece dintre cei 250 şi mai bine de tineri români, care cresc astăzi în acel institut de ştiinţă, nici 10% n-ar fi în stare să se crească la alte institute din patrie.

Dar ei zic, că un „Sinod diecezan” ar fi dezlegat altcum problema. Iluziune deşartă! Cuvintele „Sinod diecezan” n-au acea putere fermecătoare, ca să schimbe natura lucrurilor, întrebarea a fost: Să se caseze oare institutul, ori, spre a se putea creşte acolo tinerimea română prin Preoţi diecezani, să se conserve cu orice preţ? Eu nu cred, că „Sinodul diecezan”, la carele cu puţină excepţiune, tot numai aceia ar fi participat, care au participat şi la Consistoriul plenar, să fi putut lua altă rezoluţiune, decât aceea care a luat-o Consistoriul plenar, pe lângă conservarea cu orice preţ a gimnaziului.

Iară cu privire la expedient: dintre membrii Consistoriului plenar rugaţi a-şi propune părerile cu toată sinceritatea, nime nu mi-a ştiut sfătui alt expedient, decât care după consultări repeţite cu Excelenţa Sa D<omnul> Mitropolit şi ceilalţi Ilustrisimi D<omni> Episcopi ai provinciei bisericeşti, după matura deliberaţiune în coînţelegere cu Capitlul Catedral şi cu Consis-Românii sătmăreni în apărarea liceului românesc de la Beiuş

66