Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Artă

EXPO ITINERAR SPIRITUAL - 33 Cristina Sabău - TRIFU Abstract: This article refers to the part of the liturgical clothing exhibited in the frame of the Spiritual Itinerary - 33 exhibition, in 2017, at the Art Department of the Satu Mare County Museum. Basic ideas on the design of this clothing and their technique are explained. Keywords: liturgical art, ornate vestments collection, episcopal vestments, papal mitre Reprezentând o atracţie de interes cultural şi turistic al judeţului Satu Mare, Muzeul de Artă situat într-o clădire cu vocaţie istorică, într-o ambianţă deosebită pentru artiştii expozanţi. Prin bunăvoinţa conducerii muzeului, în luna august a anului 2017 am putut organiza pe si­­mezele acestuia o amplă expoziţie personală, curatorul ei fiind istoricul de artă doamna Felicia Grigorescu. Expoziţia cuprindea o retrospectivă a lucrărilor mele de artă liturgică realizate pe parcursul a peste trei decenii de activitate. Eveniment inedit, expoziţia de artă liturgică catoli­că s-a bucurat de un număr impresionant de vizitatori, demonstrând interesul crescut pentru acest gen de artă, care îmbină concomitent două emoţii cu rădăcini profunde în subconştientul uman: fiorul artistic şi cel religios. Mulţi m-au întrebat cum de am optat pentru această ramură a artei, care în lumea de azi pare demodată şi foarte puţin cunoscută, în contextul unei puternice înstrăinări de religio­zitatea şi canoanele bisericii, mult blamate în perioada comunistă şi care în ţările occidentale, în paralel a cunoscut o puternică secularizare? Răspunsul meu este simplu: am simţit afinitate pentru acest domeniu al artei. Ca să mă exprim mai poetic: este ca şi cum m-aş plimba pe lângă o mare grădină părăsită cu copaci seculari, cu specii de arbuşti şi plante valoroase, dar neglijate, năpădite de uscăciuni şi buruieni, cu mormane de gunoaie aruncate într-însa. Părerile multora spun că grădina trebuie modificată sau chiar rasă de pe faţa pământului, bălăriile ei ocupă un loc important care poate fi înierbat sau folosit în diferite alte scopuri, dar că neapărat trebuie scăpat de acea povară de vege­taţie şi copaci, care implică multă bătaie de cap. Ei bine, eu mă încăpăţânez să intru în grădina veche. Copacii mari mă impresionează puternic dar contemplăndu-le înălţimea sunt neatentă şi mă împiedic de crengile uscate căzute pe acolo. Aşa ajung aproape de pământ şi descopăr nişte buruieni frumoase, de o rară nobleţe. Culeg aceste buruieni şi le plantez într-un ghiveci ca să le pun în valoare, apoi găsesc că de fapt sunt clopoţei de pădure şi că sunt deosebit de frumoşi....”. Aşa şi cu arta liturgică „Am cules clopoţei dintr-ăştia în urmă cu mulţi ani, i-am cultivat şi dezvoltat ca să arăt şi altora că acestea sunt flori deosebite şi trainice, culese dintr-o grădină cu trecut pretenţios”. Expoziţia mea a cuprins fotografii cu lucrări realizate, amenajări de sanctuare, picturi pe sticlă pentru interioare de biserici, numeroase imagini cu vestimentaţie liturgică şi separat, orna­­tele liturgice propriu-zise, care alcătuiesc Colecţia Catedralei Romano - Catolice din Satu Mare. Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXXV/II, 2019, p. 427-430

Next

/
Oldalképek
Tartalom