Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)
Istorie
Mihaela Sălceanu Astfel că guvernele maghiare, după anul 1870, au început o ofensivă puternică care să anuleze toate câştigurile pentru naţionalităţi obţinute în anul 1868. Vom menţiona că în anul 1874 se închid cele trei şcoli secundare slovace sub acuzaţia de panslavism. Rutenii din Transcarpatia (azi Ucraina) nu au avut niciodată şcoli secundare în limba lor în timpul dominaţiei maghiare, gimnaziul din Ujgorod, ajungând unul dintre cele mai dure centre de maghiarizare din nordul Ungariei10. Cele două biserici principale româneşti din Transilvania aveau în 1870, şcoli primare - ortodocşii 1.604 şi greco-catolicii 2.058, pentru ca în anul 1880 situaţia să se prezinte astfel, 1.909 şcoli primare ortodoxe şi 2.220 greco-catolice, în anul 1903 să fie doar 1.792 şcoli ortodoxe şi 2.067 şcoli greco-catolice11. Măsurile de maghiarizare ating cote înalte mai ales în timpul guvernului Coloman Tisza, care s-a aflat la putere între anii 1875-1890 şi care începe o ofensivă maghiarizatoare nemaiîntâlnită în istoria Ungariei. în 1879 se adoptă o nouă lege a învăţământului care impunea obligativitatea pentru dascăli de a cunoaşte limba maghiară, impunea controlul statului asupra şcolilor normale şi dădea dreptul ministrului învăţământului de a decide numărul de ore afectate studiului limbii maghiare şi de a închide şcolile care nu se conformau măsurilor ministrului12. în 1883 principiile legii din anul 1879 au fost aplicate şi şcolilor secundare. Existau în Ungaria 151 de şcoli secundare de toate categoriile şi doar 14 erau maghiare, ceea ce constituia o mare durere pentru clasa dominantă maghiară. Românii aveau 4 şcoli secundare complete şi 2 incomplete, iar sârbii aveau doar una13. Limba şi literatura maghiară devenea obiect de studiu obligatoriu. Profesorii erau obligaţi să aibă calificare de la stat, examenele fiind susţinute în faţa unei comisii numită de Ministerul învăţământului. Se prevedea de asemenea, dreptul gimnaziilor de a cere ajutor de la stat pentru funcţionare, acesta rezervându-şi dreptul de a exercita un control şi mai mare asupra procesului de învăţământ14. Cum era de aşteptat, ofensiva maghiarizatoare a autorităţilor s-a îndreptat în primul rând asupra liceului din Beiuş, singurul liceu românesc din părţile vestice ale Transilvaniei, care numai între anii 1852-1890 a pregătit peste 725 de viitori intelectuali (preoţi, avocaţi, farmacişti, notari, profesori etc.) din care doar o mică parte erau maghiari sau evrei15. Vom enumera câţiva oameni de seamă care au absolvit liceul la Beiuş: Coriolan Brediceanu, Pap Ignatie, episcop ortodox al Aradului, Mangra Vasile, mitropolit ortodox al Ardealului, George Candrea scriitor, Simion Marian, academician, Nicole Bran, pictor, Aurel C. Popovici, scriitor şi politician, promoţia 1883-1884 etc.16. Iată cum se prezenta situaţia elevilor de la Beiuş, aşa cum rezultă ea din raportul pe anul şcolar 1880-1881, publicat de Petru Mihuţ, directorul liceului. Corpul didactic număra 16 profesori, iar liceul avea 8 clase cu 226 de elevi, din care 12 au părăsit şcoala. Elevii se împărţeau în felul următor: 86 erau greco-catolici, 99 erau ortodocşi, 21 romano-catolici, 6 calvini şi 6 evrei. Dintre aceştia 144 au promovat, iar 82 au rămas repetenţi17. Se vede deci că avem de-a face cu un liceu care servea toate confesiunile, deşi era susţinut din fondurile greco-catolice. 10 Viorel Ciubotă, Diana Kinces, Colecţia de carte veche de la biserica ortodoxă din Slatina, Ucraina, în „Relaţii româno-ucrainene. Istorie şi contemporaneitate”, Ed. Muzeului Sătmărean, Satu Mare, 2015, p. 71. 11 Robert William Seton-Watson, op. cit., p. 446. 12 Ibidem, p. 452. 13 Ibidem, p. 453. 14 dr. Mircea Păcurariu, Politica statului ungar faţă de biserica românească din Transilvania în perioada dualismului 1867-1918, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune, Sibiu, 1986, pp. 142-143. I5dr. Constantin Pavel, Şcoalele din Beiuş 1828-1928, Beiuş 1928, pp. 179-190. 16 Ibidem. 17 „Familia” (Oradea), an XVII, nr. 63/23 august-4 septembrie 1881, p. 411. 41
