Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)
Etnografie
Un monument de arhitectură populară pierdut: şura in furci din Bixad, Ţara Oaşului Fig. 5. Şura din Gherţa Mare în timpul restaurării. Detaliu De aici rezultă şi o posibilă deficienţă a şurilor în furci - faptul că părţile subterane ale furcilor putrezeau" constatare care a dus la apariţia variantei cu furcile fixate în tălpi. Altă cauză a dispariţiei şurilor în furci va fi fost şi reducerea prin tăiere a pădurilor de gorun (pentru fiecare şură erau necesari opt goruni masivi), lemnul folosit la majoritatea construcţiilor din gospodăria ţărănească. Deşi existenţa pădurilor de stejar s-a prelungit în Ţara Oaşului mai mult decât se crede îndeobşte. Gheorghe Focşa, care a venit prima dată în Oaş în 1936, aflase că odinioară satele erau înconjurate de păduri de stejar, iar în cercetarea construcţiilor subliniază frecvent prezenţa unor elemente cioplite din goruni seculari. Faptul este confirmat şi de o hartă austriacă din 188111 12. Iar în ultima parte a secolului trecut bătrânii satelor încă mai păstrau amintirea marii păduri de stejar Tuba13. Rezultă că putrezirea părţilor subterane va fi fost principala cauză a dispariţiei şurilor în furci. însă, dacă cele trei construcţii (casa, poiata pentru oi şi coteţul pentru porci) au fost transferate şi reconstituite destul de rapid în actualul muzeu în aer liber, iar biserica va ajunge să fie restaurată, chiar dacă abia în 1979, materialul şurii va rămâne practic abandonat şi apoi neprotejat timp de peste două decenii pe terenul de pe drumul Bixadului şi se va degrada iremediabil. încât prin 1990, când am văzut cele câteva furci care supravieţuiseră - şi acestea fragmentate şi fragilizate - singurul lucru pe care am reuşit să-l fac a fost să realizez un desen (Fig. 1) cât mai apropiat de imaginea iniţială dedusă. Nu ştiam atunci şi nimeni din cercul meu nu a putut să-mi spună ceva despre construcţia de la care proveneau acele rămăşiţe. Aşa cum am menţionat, în anul 2002 am descoperit în satul Gherţa Mare şi am adus în muzeu o şură în furci pe tălpi, ale cărei furci aveau aceeaşi formă cu cele de la şura din Bixad. în ambele cazuri furcile fuseseră confecţionate din trunchiuri de stejar (gorun) bifurcate şi curbate natural, cu braţul dinspre interiorul şurii mai lung. Deosebirea esenţială: în timp ce la şura din Bixad furcile, mult mai masive şi mai ina\te, fuseseră înfipte în pământ, la şura din Gherţa Mare acestea fuseseră fixate în tălpile longitudinale ale şurii, folosind procedeul dulgheresc numit în graiul zonei „căţel (cioplit în capătul furcii sau şesului) în piuă (scobită cu dalta în talpa construcţiei)”. între timp am aflat că asemenea şuri în furci pe tălpi (construite separat sau cu grajd alipit) supravieţuiseră până în ultima parte a secolului trecut şi în alte zone, relativ apropiate, Fig. 7. Şura în furci pe tălpi din Gherţa Mare la Muzeul Ţării Oaşului 11 Cum se ştie procesul de putrezire este mai rapid la nivelul suprafeţei solului şi aici se produce desprinderea părţii aeriene de partea subterană a unui lemn parţial îngropat. 121. Velcea, ŢARA OAŞULUI, Studiu de geografie fizică şi economică, Ed. Academiei R.P.R., 1964, pp. 104-105. 13 Pădurea a început să fie exploatată sistematic după intrarea în funcţiune în 1907 a căii ferate înguste Satu Mare - Bixad. 292 Fig. 6. Şura din Gherţa Mare. Detaliu îmbinare cununa dea jos pe furcă si un corn pe cunună
