Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Etnografie

- potrivit etnologilor, imaginarul colectiv propriu spaţiului satului tradiţional vorbeşte despre Sânziene ca despre apariţii feminine de acelaşi ordin cu Ielele, Frumoasele, Rusaliile sau Zânele, sub apariţia unor fete frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Prezenţe mereu colective, sânzienele, de ziua numelui lor, zboară prin văzduh şi se prind în horă, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, care pot deveni plante de leac, potrivite pentru toate bolile, în timpul dansului lor aerian, cântă şi fac să rodească holdele, înmulţesc păsările şi animalele, apără semănăturile de grindină sau pot vindeca bolile lumeşti; dar, dacă sunt nesocotite sau supărate, dacă „nu sunt ţinute”, Sânzienele pot poci oamenii, îi pot lăsa fără puteri sau îi pot damblagi; mai mult, cel care le surprinde dansând, cântând, zburând, poate râmăne mut pentru toată viaţa;- ca apariţii notabile din imaginarul fabulos tradiţional, sânzienele sunt asociate solstiţiului de vară, şi, prin extensie, sunt repere ale belşugului specific verii;- contextul ritual este unul forte: similar altor mari sărbători cu componentă rituală (Sfântul Gheorghe, Rusaliile, Sfântul Andrei), dezvoltă o intensitate magică maximă în ajun, atunci când instaurează o atmosferă de haos în care forţele benefice şi cele malefice îşi împart teritoriile în sfere de influenţă, acţionând deopotrivă asupra oamenilor, animalelor, holdelor, câmpurilor; de aceea, în regimul nocturn al sărbătorii au fost atestate aprinderi de foc ritual pentru purificare, asociate unor zgomote puternice prin care forţele malefice să poată fi alungate, dar şi recomandări de recoltare a plantelor de leac (a căror putere fusese diminuată înainte de Rusalii şi care acum sunt dotate cu o eficienţă terapeutică, divinatorie şi erotică maximă); regimul diurn instaurează, prin relaţionarea cu soarele, ordinea specifică sărbătorilor din calendarul popular;- extensiile spre literatura fantastică sunt multiple: se exploatează vechea credinţă populară conform căreia înaintea marilor sărbători se deschide cerul şi este marcat unul dintre rarele momente în care oamenii pot comunica direct, neintermediat, cu divinitatea; Nopţile de Sânziene de Mihail Sadoveanu, Noaptea de Sânziene, de Mircea Eliade, Jocul Ielelor, de Camil Petrescu, Hora Domniţelor de Radu Stanca sunt repere notabile ale prozei fantastice româneşti; „Unii spun că în noaptea aceasta, exact la miezul nopţii, se deschid cerurile. Nu prea înţeleg cum s-ar putea deschide, dar aşa se spune: că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile. Dar probabil că se deschid numai pentru cei care ştiu cum să le privească...”, intuia Ştefan Viziru, personajul lui Mircea Eliade3;-calendarul creştin a suprapus peste sărbătoarea populară una creştină, astfel încât în tradiţia ortodoxă, 24 iunie este ziua Naşterii Sfântului loan Botezătorul, moment augural ce pregăteşte minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară; se consideră aşadar că sărbătoarea creştină a naşterii unui sfânt a înlocuit, în eforturile generale de creştinare demarate de biserică, un ciclu de sărbători agrare ce aveau loc în perioada solstiţiului de vară;-contextualizarea culturală istoric - antropologică este una largă: arealul magiei feminine contemporane este unul dintre cele mai bine reprezentate repere ale „revrăjirii lumii”4 şi înregistrează un reviriment notabil, Sânzienele configurând genul de sărbătoare/festivitate nocturnă colectivă reclamată exclusiv de femininul magico-ritual; contextul magic creionează o lume în care fantasticul şi magico-miticul guvernează intervalul temporal asociat solstiţiului de vară, generator de sărbători încărcate de o simbolistică specială, mai ales în lumea anglo-saxonă sau în cea nordică, şi care sunt re-valorificate în contextul aceleiaşi „revrăjiri a lumii”5.

„Straturile” Irinei Nicolau sunt, aşadar multiple: Sânzienele sunt, pe de o parte, un palimpsest de spiritualitate populară unde stratul creştin s-a suprapus peste stratul popular,

3 Mircea Eliade, Noaptea de Sânziene, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 10.

4 Marcel Gauchet, Dezvrăjirea lumii. O istorie politică a religiei, Ed. Nemira, Bucureşti, 2006.

5 Am detaliat şi contextualizat conceptul în Camelia Burghele, De la vrajă la vrăjeală. O antropologie a supranaturalului contemporan, Ed. Institutul European, Iaşi, 2017.

Sânzienele: despre soare şi flori sau despre „o sărbătoare compusă din straturi"

282