Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 35/2. Volum aniversar 1969-2019 (2019)

Istorie

Norme privind trecerea frontierei româno-maghiare de către persoanele a căror proprietăţi...

franceze erau aşezate în sudul Ungariei, iar o altă parte aveau misiuni în sudul Rusiei. Astfel, singurele trupe aliate care puteau să opereze în Transilvania erau cele române. Spre finalul lunii noiembrie, trupele române pătrund în Transilvania până la linia de demarcaţie stabilită de Convenţia de la Belgrad. Au rămas pe aceste poziţii până după votarea la Alba Iulia a Unirii Transilvaniei cu România. Datorită faptului că în interiorul liniei de demarcaţie, autorităţile maghiare rămâneau pasive la şicanările la care era supusă populaţia românească de către bande înarmate alcătuite din maghiari şi secui, Consiliul Dirigent cere guvernului român să permită trecerea liniei de demarcaţie de către trupele militare române.

în cursul lunii decembrie 1918, autorităţile române solicită guvernelor aliate să permită armatei române să ocupe întreg teritoriul Transilvaniei. Au urmat mai multe negocieri între autorităţile politice şi militare române şi reprezentanţii Antantei, în urma cărora la 27 ianuarie 1919 Franchet d’Espérey a aprobat o nouă linie de demarcaţie pe aliniamentul Baia Mare-Dej- Cluj şi o zonă neutră de 15 km, care să separe cele două forţe militare. Ca urmare a acestei hotărâri şi a retragerii forţelor militare maghiare, armata română a înaintat până pe linia Sighetul Marmaţiei, Baia Mare, Zalău, Ciucea, Zam.

La 26 februarie 1919, Conferinţa de Pace a aprobat un raport al Consiliului Superior de Război, ce stabilea un nou spaţiu de delimitare a forţelor militare româneşti şi maghiare, pe două aliniamente separate de o zonă neutră, la est de aliniamentul român, care urma linia ferată Arad-Salonta-Oradea-Satu Mare. Toate aceste localităţi urmau să fie excluse de la ocupaţia militară românească, dar erau susceptibile, ca şi calea ferată, de a fi utilizate de armata şi populaţia românească, sub control aliat. La vest de aliniamentul ungar urma o linie pornind de la Tisa, 5 km nord-vest de Vásárosnamény, la 5 km vest de Debrecen, la 3 km vest de Dévaványa şi Gyom, la 5 km de Orosháza, Hódmezővásárhely şi Szeged. Limita nordică era Someşul, iar cea sudică Mureşul. între cele două aliniamente se crea o zonă neutră, ce urma să fie ocupată de forţe franceze, engleze, italiene şi, dacă era posibil, americane3.

Guvernul Republicii Sfaturilor de la Budapesta a refuzat aplicarea prevederilor Conferinţei de Pace de la Paris şi a ordonat mobilizarea generală. în urma unor ciocniri militare între armatele maghiară şi română, trupele române şi-au continuat înaintarea, atingând la 30 aprilie-1 mai 1919 aliniamentul Tisei şi realizând joncţiunea cu trupele cehoslovace în regiunea Csap-Munkács. De aici au continuat înaintarea pe teritoriul Ungariei, ajungând în 3 august 1919 la Budapesta.

în urma încheierii convenţiei militare de armistiţiu între România şi Ungaria, în 13 noiembrie 1919 a început retragerea trupelor militare române din capitala statului maghiar, retragere care s-a încheiat la finalul lunii martie 1920.

în 4 iunie 1920, la Trianon s-a semnat tratatul dintre Antantă şi Ungaria, care stabilea şi graniţa dintre acesta şi România. Aceste prevederi au influenţat şi suprafaţa comitatului Satu Mare, străbătut de linia de frontieră dintre România şi Ungaria, dar şi de cea dintre România şi Cehoslovacia. Astfel, Sătmarul a suferit pierderi teritoriale însemnate: Plăşile Mátészalka, Fehérgyarmat şi Csenger care cuprindeau ”un număr însemnat de comune româneşti şi vreo câteva zeci de mii de români cari locuiesc teritoriile până la Tisa”, care trebuia să devină graniţa naturală a României. S-a primit în schimb plasa Halmeu de la fostul judeţ Ugocea care s-a anexat Cehoslovaciei4.

Frontiera româno-cehoslovacă s-a fixat în urma tratatelor de pace cu Austria (Saint- Germain-en Laye, 19 septembrie 1919) şi Ungaria (Trianon, 2 iunie 1920), precum şi Tratatului

3 Ibidem, p. 635.

4 Claudiu Porumbăcean, Împărţirea bunurilor fostului judeţ Ugocea intre România şi Cehoslovacia in urma divizării lui de frontiera dintre cele două state, în „Relaţii româno-ucrainene”, Ed. Muzeului Sătmărean, Satu Mare, Ed. Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2017, p. 125.

160