Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Radu Milian: Aspecte ale învăţămăntului românesc bihorean în contextul Marii Uniri
anii 1870-1905 avem un total de 996 elevi din acelaşi areal geografic8. Seminarul greco-catolic. A fost înfiinţat la iniţiativa episcopului Greco-catolic Ignatie Darabant pentru a asigura cadrele necesare (preoţi şi învăţători), pentru dieceza orădeană9. în data de 30 Ianuarie 1792 a primit aprobarea pentru deschiderea seminarului. Acesta a avut la deschidere 24 de seminarişti10 11. între anii 1946-1948 este construit localul seminarului, unde se mută în anul 1854. Numeroase probleme au pus Seminarului legile de maghiarizare, când, profesorii împreună cu ierarhii bisericii greco-catolice au trebuit să facă o serie de concesii în favoarea limbii maghiare şi a catehizării elevilor care urmau şi Academia de Drept din Oradea, de către preoţii catolici. Problemele au fost depăşite, datorită abilităţii directorilor şi profesorilor seminarului. în anul 1792 episcopia greco-catolică primeşte clădirea internatului, în care funcţionează şi în perioada interbelică. Iniţial putea caza 16 elevi, ajungând în timp la o capacitate de cazare de 300 de locuri. Elevii proveneau de la diferite şcoli din oraş11. Şcoala Greco-catolică de fete din Beiuş. A fost inaugurată în data de 21 septembrie 1896, fondator fiind episcopul greco-catolic Mihai Pavel. Şcoala s-a numit Şcoala civilă grecocatolică de fetiţe, cu limba de predare română. Nu a primit nici un ajutor de la statul maghiar, în primul an, şcoala a început modest, cu doar două clase şi 32 de eleve; din care 23 greco-catolice şi opt ortodoxe, aparţinând unor medii sociale diverse. în anul următor, prin apariţia clasei a treia numărul elevelor ajunge la 47, iar în anul şcolar 1898-1899, şcoala se întregeşte cu clasa a IV-a, având un număr de 63 de eleve. în anii următori, prin grija bisericii şcoala s-a dezvoltat continuu, ajungându-se ca după Marea Unire să fie transformată în Liceu de fete12. în şcolile secundare şi superioare susţinute se statul maghiar, accesul copiilor români era destul de greu, doar pentru aceia care cunoşteau limba maghiară, învăţământul de stat fiind orientat cu precădere pentru modelarea cetăţenilor fideli statului. Aici putem enumera câteva instituţii de învăţământ: Arhigimnaziul (Liceul premonstratens) care a funcţionat ca liceu de băieţi, dezvoltat din gimnaziul înfiinţat în anul 1699. în anull850 secţia de filosofie de la Academia de Drept a fost contopită cu arhigimnaziul orădean, care a devenit astfel gimnaziu cu 8 clase, având 12 profesori, şapte dintre ei fiind plătiţi de Ordinul Premonstratens, restul din fondul de învăţământ. în anul şcolar 1858-1859, la gimnaziul premonstratens erau înscrişi 438 de elevi, dintre care 303 maghiari, 95 români, 28 germani şi 6 slavi13. Numărul românilor nu va depăşi niciodată o treime din total. Gimnaziul de băieţi a luat fiinţă în anul 1869 ca şcoală civilă cu două secţii: băieţi şi fete, până în anul 1877, când secţia de fete devine şcoală separată. A fost frecventat de elevi din mica burghezie maghiară, până în anul 1910, când începe să admită şi câte un român. în anul 1928 este transformat în gimnaziu de tip B cu 6 clase, iar în anul 1932 în gimnaziu de tip A, cu 4 clase. Limba de predare era maghiara, până în anul 1921, când se trece la predarea în limba română14. Liceul de băieţi Emanuil Gojdu va funcţiona din anul şcolar 1873-1874 ca şcoală reală superioară de stat. Programa de studiu era identică cu aceea a liceelor de profil din Ungaria. începând din anul 1875, liceul va funcţiona cu 8 clase. Elevii români beneficiau de un internat ortodox construit de marele mecenat Nicolae Jiga, care oferea 25 de burse anual15. Şcoala de arte şi meserii a fost înfiinţată în anul 1913 la iniţiativa primăriei Aspecte ale învăţământului românesc bihorean în contextul Marii Uniri 8 Istoria oraşului Oradea, Ed. Arca, 2008, p. 362. 9 Iacob Radu, Istoria Diecezei Române-Unite a Orăzii Mari, 1777-1927, tip. Ateneul, Societate Anonimă, Oradea, 1930, pp. 80-83. 10 Ibidem, p. 100. 11 Aurel Tripon, op. cit., p. 83. 12 Gavril Hădăreanu, Torţe arzând în Ţara Beiuşului, Ed. Buna Vestire, Beiuş, 1995, pp. 300-318. 13 Istoria oraşului Oradea, Ed. Arca, 2008, p. 278. 14 Aurel Tripon, op. cit., p. 66. 15 Ibidem, pp. 81-82. 138
