Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Ioana N. Găurean: Alianţa Ruso-Română prin prisma activităţii diplomatice a Reginei Maria: 1914-1917
Ioana Găurean într-adevăr, revoluţia rusă din februarie/martie 1917 a avut efecte dintre cele mai negative asupra României. Dacă în timpul iernii ţara se luptase din greu cu epidemia de tifus exantematic, odată cu venirea primăverii acest pericol fusese înlocuit de molima anarhiei din armata rusă. într-o primă instanţă după revoluţie, Regina Maria a încercat se să menţină în graţiile ruşilor care împânzeau Moldova. Astfel, Regina a început să acorde o atenţie deosebită sanitarilor ruşi şi spitalelor conduse de aceştia. în aprilie a vizitat trenurile sanitare ruseşti, pe care le amenajase Marea Ducesă Kirill şi le trimisese în Moldova spre a ajuta răniţii armatelor româno-ruse. Lipsa ştirilor de la sora sa, precum şi neliniştile generale provocate de Rusia, au făcut vizita una extrem de dificilă pentru Regina Maria. în imaginarul suveranei ruşii se împărţiseră în două tabere - „ruşii cumsecade” şi uzurpatorii, iar în timp ce numărul celor dintâi scădea, numărul celor din urmă creştea. De asemenea, cu cât „ruşii cumsecade” erau înlocuiţi de trimişi ai noului regim, cu atât Regina Maria îşi pierdea disponibilitatea de a continua colaborarea cu nedoriţii aliaţi. Odată cu arestul Ţarului Nicolae al II-lea şi a Familiei Imperiale, atitudinea principală pe care Regina Maria a adoptat-o faţă de ruşii de pe teritoriul Moldovei a fost una defensivă, suverana rămânând complet loială familiei sale. în ceea ce avea să fie ultima scrisoare trimisă vărului său, Regina Maria scria: „Dragul meu Nicky, iartă-mă că îţi scriu aceste rânduri, dar nu pot rămâne mută în asemenea momente (...) Tu ai fost întotdeauna un prieten atât de bun şi adevărat al ţării mele, încât simt nevoia să îţi mulţumesc în acest ceas greu pentru tot ce ai făcut pentru noi şi pentru întreaga simpatie pe care ne-ai arătat-o. Acei ce ei înşişi suferă înţeleg prea bine suferinţa altora. (...) Nu vreau să te obosesc cu prea multe cuvinte, vreau doar să îţi trimit toată iubirea mea sinceră, pe care o port într-o inimă îngreunată, care înţelege. A ta verişoară, Missy”51. Suverana a încercat să fie obiectivă la venirea reprezentanţilor guvernului provizoriu, însă bunele sale intenţii au fost spulberate de o antipatie reciprocă. Mai mult de atât, soldaţii ruşi au început treptat să se comporte ca o hoardă de barbari anarhici, iar acest lucru a înfuriat-o pe Regina Maria până la stârnirea unei adevărate uri împotriva a tot ce însemna noua ordine din Rusia. Din aceste considerente, din vara anului 1917, Regina Maria a renunţat să aibă vreo relaţie mai amplă decât cea impusă de statutul său, cu cei pe care îi clasa drept „republicani ruşi”. Una dintre marile calităţi ale Reginei Maria a fost întotdeauna simţul englezesc de fair play. Pe lângă relaţiile de sânge care o făceau în fapt membră a familiei extinse a Romanovilor, Regina Maria nu putea uita sau trece cu vederea cum în timpul neutralităţii şi a greutăţilor din 1916 găsise ajutor şi înţelegere în St. Petersburg. Asasinarea Familiei Imperiale la Ekaterinburg în iulie 1918 a întristat-o profund şi a revoltat-o peste măsură pe suverană. Deşi la momentul respectiv România se afla la discreţia Germaniei în urma semnării păcii separate, iar guvernul germanofil condus de Alexandru Marghiloman se opusese categoric oficierii de slujbe în memoria Familiei Imperiale, Regina Maria - cu forţa sa de rezistenţă caracteristică - a organizat un parastas pentru pomenirea rudelor sale52. Ca ultime ecouri ale unei alianţe dispărute, în toamna anului 1918, Regina Maria a încercat în repetate rânduri să îşi ajute rudele să părăsească Rusia Bolşevică. în acest sens a trimis scrisori atât Marii Ducese Vladimir, care se afla pe coasta nordică a Mării Negre împreună cu doi dintre fiii săi, cât şi împărătesei Maria Feodorovna, mama ultimului Ţar, care se afla în Crimea împreună cu cele două fiice ale sale. Ambele femei au refuzat în numele familiilor lor să părăsească Rusia, însufleţite de credinţa puternică că în cele din urmă situaţia avea să se întoarcă la normal. în decembrie 1918, Regina Maria l-a însărcinat pe Colonelul canadian Boyle cu misiunea de a merge în Rusia şi a convinge în persoană bătrâna Ţarină să caute refugiu 51 Arhivele Naţionale ale României, Fond Casa Regală - Regia Maria, 1340, f. V/3154. 52 Maria, Regina României, Jurnal de război: 1918, voi. 3., Ed. Humanitás, Bucureşti, 2015, p. 213. 133
