Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 34/2. (2018)
Cuvînt Înaite
Acţiunea a fost organizată în colaborare cu Academia Română - Centrul de Studii Transilvane, Facultatea de Istorie şi Filozofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Oradea şi Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare. La acest eveniment au participat peste 50 de invitaţi din ţară (Cluj Napoca, Oradea, Arad, Zalău, Satu Mare, Baia Mare), specialişti de prestigiu în domeniul tematicii de la universităţi şi instituţii de cercetare renumite. Invitaţii au avut în program şi o excursie tematică „Pe urmele lui Vasile Lucaciu”, în care au vizitat Casa memorială dr. Vasile Lucaciu din Apa şi Muzeul Memorial dr. Vasile Lucaciu şi Biserica Sfintei Uniri de la Şişeşti ctitorită de dr. Vasile Lucaciu. Vă prezentăm în continuare comitetul ştiinţific şi programul Sesiunii: COMITETUL ŞTIINŢIFIC: 1. Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române 2. Prof. univ. dr. loan Bolovan, Prorector Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca şi director adjunct al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române 3. prof. univ. dr. Claudiu Porumbăcean, Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, şef Secţie Istorie Muzeul Judeţean Satu Mare 4. prof. univ. dr. loan Zainea, Universitatea din Oradea 5. prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Universitatea din Oradea 6. conf. univ. dr. Ionuţ Costea, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca 7. conf. univ. dr. Valentin Orga, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca şi directorul general al Bibliotecii Universitare „Lucian Blaga” din Cluj Napoca 8. conf. univ. dr. loan Cârja, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca 9. conf. univ. dr. Cristian Benţe, Prorector Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad 10. conf. univ. dr. Vasile Lazăr, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad COMITETUL DE ORGANIZARE: 1. prof. univ. dr. loan Bolovan, Prorector Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca şi director adjunct al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române 2. dr. Liviu Marta, Managerul Muzeului Judeţean Satu Mare 3. prof. Viorel Rusu, directorul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş 1. conf. univ. dr. Vasile Lazăr, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad 2. Robert László, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare 3. dr. Felician Pop, preşedintele Asociaţiei Culturale „Sătmărenii” 4. prof. univ. dr. Claudiu Porumbăcean, Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad, şef Secţie Istorie din cadrul Muzeul Judeţean Satu Mare 5. conf. univ. dr. Ionuţ Costea, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj Napoca 6. prof. univ. dr. Gabriel Moisa, Universitatea din Oradea 7. CS. III dr. Paula Virág, Muzeul Judeţean Satu Mare 8. CS. III dr. Cristian Virág, Muzeul Judeţean Satu Mare 9. drd. Lőrincz Norbert, Muzeul Judeţean Satu Mare 10. Mihaela Sălceanu, Muzeul Judeţean Satu Mare 11. Brăduţ Popdan, şef Secţie Relaţii cu publicul din cadrul Muzeul Judeţean Satu Mare