Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 33/2. (2017)
Istoria artei - Istoria culturii
a cărţii sale despre Mediterană. Prima ar fi epoca „geoistoriei”, a relaţiei dintre mediu şi om, o istorie a cărei scurgere este aproape imperceptibilă, a repetiţiei constante, a ciclurilor mereu recurente. (Aceasta este istoria structurilor mari, latente şi hotărâtoare). A doua viteză este mai rapidă şi perceptibilă, este viteza sistemelor culturale, economice şi sociale. (Această histoire conjoncturelle leagă istoria structurilor mari prin istoria unor structuri mai mici, “civilizaţionale”, cu o flexibilitate crescândă.) A treia viteză este a evenimentelor şi indivizilor aflaţi într-o mişcare permanentă, de o determinare aleatorie şi superficială. (Această istorie evenimenţială constituie, de fapt, tematica istoriei ideologizate, narative tradiţionale.) Dacă teoria timpului istoric la Braudel este evident structuralistă, atunci noţiunea de „perspectivă istorică” pare a fi bazată pe o teorie ciclică a istoriei. în Mediterana şi lumea mediterană în epoca lui Filip al II-lea apare (în contrast cu perioada renaşterii) o burghezie “în retragere”. Negustorii epocii descrise (este vorba despre epoca barocului şi a contrareformei) „neglijează” comerţul, achiziţionând terenuri, comportându-se ca nobilii, mergând până la a-şi cumpăra străvechi titluri nobiliare. Dacă în timpul renaşterii domina „perspectiva istorică” a „speculanţilor”, atunci în timpul epocii descrise de istoric apare aceea a „rentierilor”9. Astfel „perspectiva istorică” pare strâns legată de istoria evenimenţială, fiind un fel de Lebensanschauung moştenit de la Wilhelm Dilthey. N-am greşi însă, dacă am vrea s-o legăm direct de o „înţelegere” (Verstehen) a obiectivării spiritului, de vreo „empatie” (Einfühlung) sau „compătimire” (Nachfühlen), caracteristică filozofiei vieţii. Ar fi mai nimerit să vorbim despre o tradiţie a „interpretării” (Auslegung) sau chiar de „hermeneutică”. Koselleck presupune că „perspectiva istorică” a lui Braudel, ca orizont de valori, formează o punte între tradiţie şi utopie, desemnând o relaţie delicată dintre trecutul (fondator) şi viitorul (ca prognoză). După istoricul german, „perspectiva istorică” se conturează totdeauna datorită unei ameninţări (de obicei inconştiente) şi dă curs naşterii unei etici a responsabilităţii10 11. Perspectiva lui Braudel asupra istoriei poate fi criticată din mai multe motive. Peter Burke crede, că „autorul a mers prea departe cu respingerea evenimentelor şi a capacităţilor de a submina structurile”. După Burke, Braudel chiar consideră, că indivizii sunt prizonierii destinului, iar încercările lor de a influenţa cursul evenimentelor, devin din ce în ce mai zadarnice. Ca şi Ricoeur, Burke insistă (inspirat şi de Hayden White) asupra momentului „dezideologizării eşuate”, arătând, că istoriografia, să fie ea cea mai documentată, se bazează pe selectarea faptelor, conform unui set de valori. Opţiunile ideologice ale istoricului sunt inevitabile, chiar indispensabile, iar înlăturarea lor duce la un pozitivism plat, cvasi-obiectiv şi pseudo-ştiinţific. (Acest lucru ar fi valabil şi atunci, când separăm, metodologic, perspectiva istoricului de „perspectiva istorică” în general.) Astfel, după Burke, Braudel a rămas atât o sursă de inspiraţie pentru urmaşi, cât şi una de contestare în ceea ce priveşte modelul său de schimbare socială. Această evaluare sumară trădează însă o tendinţă de simplificare: a identificării teoriei istorice cu metodologia cercetătorului11. într-adevăr, „perspectiva istorică”, elaborată de Braudel, este una eminamente determinist-structuralistă, dar nu în sensul ideologic, ci ştiinţific. Această perspectivă, folosirea ei, nu este un refugiu moral sau intelectual, un azil teoretico-metodologic, eventual un ciomag ornamentat discret dar indubitabil pentru pedagogia istoriei. Este un instrument ştiinţific, funcţiile căruia se fundamentează pe documente ale căror obiectivitate este copleşitoare şi impozantă, dar, ab ovo, ambiguă, chiar ambivalenţă, asemenea unei “siguranţe” oferite de o 9 Idem, Mediterana şi lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985-86. Voi. 4, pp. 156-164. 10 Reinhart Koselleck, Conceptele şi istoriile lor. Semantica şi pragmatica limbajului social-politic, Ed. ART, Bucureşti, 2009, pp. 230-232. 11 Peter Burke, Istorie şi teorie socială, Ed. Humanitás, Bucureşti, 1999, pp. 181-185. Fernand Braudel despre „perspectiva istorică” 348
