Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Daniela Bălu

judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj şi Bihor, chiar din prima adunare eparhială ce a avut loc la data de 15 mai 1949, comisia constituită pentru reorganizarea administrativă a Eparhiei cerând preoţilor ca în judeţele nou încorporate, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, să promoveze „sentimentul de iubire şi frăţietate dintre preoţii reveniţi şi credincioşi [...]”‘8, precum şi „inimoasă chemare [...] pentru a consolida şi desăvârşi lucrarea de unificare şi înfrăţire în credinţă”.18 19

Numărul foarte mare al foştilor credincioşi greco-catolici din Episcopia Orotodoxă a Oradiei l-a determinat pe Arhim. dr. Augustin Paul, chiar şi la 19 ani după „Unificare”, să considere că acest proces consituia „încă o mare problemă, cu reale oprelişti”20, fiind necesară o intensificare a eforturilor menite să consolideze „Unificarea” dintre cele două biserici, greco-catolică şi ortodoxă. Vicarul Eparhial afirma în Nota privind problema „Unificării” în Eparhia Ortodoxă Română a Oradiei, întocmită în anul 1967: „atât de mare fiind numărul credincioşilor reveniţi din cuprinsul Eparhiei, atât de mare numărul preoţilor reveniţi, atât de mare numărul parohiilor şi al filiilor revenite, oricine îşi poate da seama că din pricina aceasta problema „Unificării” în eparhia aceasta prezintă o importanţă covârşitoare, ea reclamând noi şi noi eforturi, continui strădanii şi neîncetată muncă din partea tuturor. Şi, deşi în aceşti 19 ani de „Unificare” s-au făcut multe şi multe lucruri bune s-au realizat în sprijinul consolidării şi desăvârşirii ei, totuşi rămân încă multe de făcut şi în viitor21.

Una din problemele vădite ale procesului de unificare, dintre biserica grecocatolică şi cea ortodoxă, a fost înlocuirea elementelor liturgice specifice cultului greco-catolic cu cele ortodoxe. Credincioşii, în special cei vârstnici, au împiedicat acest demers în repetate rânduri, fapt semnalat în informările periodice trimise de protopopi şi preoţi către Episcopia Ortodoxă de Oradea. De asemenea, scoaterea statuilor din fostele biserici greco-catolice sau renunţarea la „vechile cântări”, s-a făcut cu mare dificultate, preoţii subliniind faptul că în ’’parohiile revenite se păstrează tot vechiul ritual al cântărilor în ceea ce priveşte melodia cântărilor. Totuşi se observă o năzuinţă din partea preoţilor ortodocşi din parohiile revenite de a introduce ritualul ortodox”.22

Prin Nota întocmită în anul 1967, Arhim. dr. Augustin Paul face referire şi la aceste aspecte, de o covârşitoare importanţă pentru credincioşii greco-catolici, apreciind progresele care s-au făcut în decursul anilor, concomitent punând accentul şi pe dificultatea schimbării identităţii confesionale: „introducerea terminologiei ortodoxe în toate unităţile din eparhie, fără nicio excepţie, este desigur o realizare pozitivă dar aceasta încă nu înseamnă totul: trebuie să se ajungă la schimbarea şi a mentalităţii şi a convingerilor credincioşilor pentru că oricât am vrea să fim de optimişti, o conştiinţă religioasă formată cu multă griiă si asiduitate, timp de peste 250 de ani, nu dispare fără urme în numai 19 ani fs.n. - sublinierea noastră). Lucrul acesta nu este desigur uşor de înfăptuit, dar nici imposibil, dacă în acest scop şi de

18 Silviu-Iulian Sana, Contribuţii la istoria Eparhiei greco-catolice de Oradea şi Baia Mare în perioada comunistă. Raportul Vicarului ortodox dr. Augustin Paul din anul 1957, în ACTA MVSEIAPVLENSIS (APVLUM), XLIX, series História & Patrimonium, Alba Iulia, 2012, p. 308.

19 Ibidem.

20 AMJSM, dosar nr. inv. 65.963, Notă privind..., f.nn.

21 Ibidem.

22 Ibidem, Situaţia foştilor credincioşi reveniţi la ortodoxie, datată 7 august 1961.

231