Porumbăcean, Claudiu (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 32/2. (2016)

Istorie

Reforma militară habsburgică din 1798...

Fig. 1

element extrem de important, după care putem imediat să identificăm toate modelele din 1798, indiferent că vorbim despre pistoale sau puşti, este forma brăţării din vârful ţevii (Fig. 2).

înainte de a trece la următoarele tipologii suntem nevoiţi să facem o serie de precizări: există o tradiţie istoriografică ce aşează conceptul de „cavalerie grea” în arcul cronologic al Evului Mediu şi Epocii Moderne Timpurii. Această abordare nu este în totalitate fundamentată, diferenţieri între diferitele tipuri de cavalerie existând până în prima jumătate a secolului al XlX-lea. în epoca pe care o avem în vedere, călăreţul „greu” rămâne o realitate şi se diferenţiază în principiu prin statura calului14, casca de protecţie şi cuirasa care putea să fie completă sau să cuprindă doar pieptarul15. în mod

tradiţional, deşi nu vorbim de o regulă imuabilă, cavaleria grea era ţinută în rezervă şi utilizată într-un atac liniar împotriva unui regiment de infanterie deja demoralizat sau obosit de efortul unei lupte îndelungate însă exista, încă din epoca celebrelor caracole16, obiceiul ca unităţile ecvestre să se implice în tacticile de hărţuire a adversarului. Arma predilectă pentru acest tip de tactică a fost carabina, folosită pe sară largă de către trupele ecvestre grele, preluată apoi şi de către cavaleria „uşoară” precum husarii. Ea era secondată de unul sau două. pistoale - o altă armă specifică soldatului călare. La începutul secolului al XVIII-lea concepţia tactică evoluase în direcţia responsabilizării din ce în ce mai mare a husarilor în cadrul bătăliei. Prima directivă tactică datată în 1722 stabileşte precis care erau aceste responsabilităţi:

„Călăreţul Ungur preferă în mod tradiţional folosirea săbiei cu fiecare ocazie pe care bătălia i-o oferă. De aceea, el avansează asupra duşmanului şi se îndreaptă către el

Fig. 2

14 Philip Haythornthwaite, Napoleonic Heavy Cavalry and Dragoon Tactics, Osprey, 2013, p. 8.

15 Ibidem, p. 17.

16 Spre 1540, cavaleria germană începe să renunţe la tradiţionala lance şi adoptă pistolul în timpul şarjei. Aceste unităţi ecvestre, cunoscute sub numele de reiters, utilizau o stratagemă de atac denumită caracole, în cadrul căreia cavalerii se grupau în lungi coloane, mărşăluind împotriva unităţilor adverse. Vezi John Ellis, Cavalry: History of Mounted Warfare, Pen and Sword, 2004, p. 81.

20