Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

precădere în comitatul Zemplén, tutorelui şi protectorului său, pentru că şi-a pierdut speranţa să mai aibă moştenitori179. Nu cunoaştem exact rolul jucat de Petru Perényi în obţinerea anumitor avantaje de către Paul de Toronya, iar documentul nu le precizează. Contractul între cei doi este autentificat de Conventul din Leles, iar Petru se obligă la rândul său să administreze toate problemele legate de aceste moşii, şi să le înapoieze fără nici o complicaţie în cazul în care lui Paul de Toronya i s-ar naşte vreun fiu180. Evenimentul care părea la acel moment atât de puţin probabil are loc patru ani mai târziu, iar proaspătul tată se grăbeşte să-şi ceară înapoi drepturile181. Se pare însă că retrocedarea moşiilor, care trebuie să fi reprezentat o posesiune deloc neglijabilă182, nu intra de fapt în planurile lui Petru Perényi. Acesta a preferat declanşarea unui proces juridic în cadrul unei situaţii complicate deja de apariţia altor personaje cu pretenţii asupra moşiilor în cauză183, pe care l-a şi pierdut în anul 1421184.

Ulterior campaniei lui Sigismund în Polonia din anul 1410, alţi doi nobili care au luptat sub conducerea lui Petru Perényi sunt înzestraţi cu donaţii în bunuri imobile: Erasmus Haraszti şi Paul Endesi primesc părţi din moşiile Barabás şi Jănd, din comitatul Bereg, şi din Papos, situat în comitatul Satu Mare185. Posesiunile erau confiscate, aşa cum se obişnuia, de la cei acuzaţi de trădare cu ocazia aceluiaşi eveniment, în cazul nostru războiul anti-polonez. La trei ani după donaţie, Erasmus Haraszti îşi dăruieşte partea din acele posesiuni lui Petru Perényi, sub a cărui steag a luptat contra polonezilor.186 Motivaţia este distanţa mare între reşedinţa sa187 şi moşiile din Bereg, care făcea practic imposibilă colectarea practică a veniturilor. Un document aproape identic este semnat de Paul Endesi în anul 1418188, referitor la părţile sale din aceleaşi moşii şi folosind o motivaţie similară. Cert este că, ulterior celor două „cadouri”, Petru şi-a îmbogăţit proprietatea cu părţi (probabil semnificative) din încă trei moşii.

Ultima donaţie (în ordine cronologică) adresată lui Petru a fost făcută chiar de vărul său, Grigore Perényi, care îi lasă rudei sale în anul 1419 moşia sătmăreană Nagydobos. Grigore ceruse moşia încă din anul 1403, ulterior primelor ofensive împotriva nobililor răzvrătiţi susţinători ai lui Durazzo, şi o obţinuse de la rege motivând activitatea sa militară voluntară sub steagul rudei sale, Petru Perényi189. Până la începutul anilor 1420, pentru Grigore devine evident că se va stinge fără urmaşi, şi renunţă la moşia Nagydobos în favoarea celui care i-a intermediat iniţial donaţia. Petru Perényi transformă aşezarea într-una dintre reşedinţele sale preferate, unde locuieşte în mai multe rânduri, iar în 1421 obţine şi dreptul de a ţine târg190.

Putând fi numite şi cadouri, astfel de donaţii făcute de nobili aflaţi sub protecţia lui Perényi (cel mai adesea familiari) reprezintă aproape de 20%191 din totalul moşiilor procurate de Petru în timpul vieţii sale, cel mai frecvent mod de dobândire după donaţiile regale. Astfel

179 Domeniul lui Paul de Toronya cuprindea părţi din moşiile Toronya, Csörgő, Kwthapathaka, Gercsely, Tolcsva, Újfalu din comitatul Zemplén şi Felkeleznő din Szabolcs. ZsO, voi. II, doc. 7565.

180 Ibidem, doc. 7566.

181 ZsO, voi. IV, 1584.

182 Moşia Újfalu conţinea şi vama din localitate; ZsO, voi. II, doc. 7565.

182 Familiile Csicseri Ormos şi Upon Fiul lui Paul de Toronya nu a supravieţuit probabil copilăriei, familia de Toronya fiind menţionată ca stinsă în anul 1422. C. Tóth Norbert (coord.), A Leleszi Konvent Statutoriae sorozatának 1387- 1410 közötti oklevelei (Documentele Conventului din Leles, seria Statutoriae, în perioada 1387-1410), Nyíregyháza, 2006, p. 852.

184 Decizia palatinală atribuie moşiile în cauză familiei Upori. ZsO, voi. VIII, doc. 794.

185 ZsO, voi. II, doc. 7969.

186 ZsO, voi. IV, doc. 1237.

187 Nu ştim cu siguranţă care este aceasta. Localităţi cu acest nume existau mai multe în regatul maghiar medieval.

188 ZsO, voi. VI, doc. 1684.

189 Perényi, doc. 249.

190 Vende Aladár, Szatmár vármegye községei, in Borovszky Samu (coord.), ’’Szatmár vármegye” (Magyarország vármegyéi és városai), Országos Monografia Társaság, Budapest, [1908], p. 121.

191 La fel, ne referim la frecvenţa acestor donaţii, şi nu la valoarea intrinsecă a bunurilor imobile dăruite.

Petru Perényi, „primum inter ceteros nostros regnicolas”...

31