Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 31/2. (2015)

Istorie

pietrele aruncate de apărători, Petru s-a zbătut câteva zile între viaţă şi moarte34, fiindu-i imposibil să continue lupta până la final.

Trei ani mai târziu, Petru Perényi se regăseşte, alături de unchiul său Nicolae, în campaniile anuale duse de regatul maghiar împotriva turcilor. între timp, acesta din urmă făcuse paşi importanţi pe scena politică a ţării: pe lângă demnitatea de paharnic, ocupa acum şi funcţia de comite de Abaúj şi Zemplén şi, mai important, cea de castelan al cetăţii Diósgyőr35. Prima campanie maghiară în zona Serbiei deschide drumul unui lung şir de războaie anuale, finalizate cu dezastrul de la Nicopole (1396) şi cu o reorganizare totală a zonei sudice a Regatului Ungariei. Evenimentele se declanşaseră odată cu bătălia de la Câmpia Mierlei (28 iunie 1389), care lăsase în urmă un vid de putere în zona altădată controlată de voievozii sârbi. Văzând ocazia unei extinderi teritoriale a regatului maghiar, dar probabil şi din teama de a avea ca vecin Imperiul Otoman, Sigismund iniţiază o campania militară încă din toamna anului 1389. Efectivele trimise de Ungaria sunt considerabile: în afară de şase banderii conduse de baroni (una dintre acestea de paharnicul Nicolae Perényi), au fost prezenţi mulţi dintre mai marii regatului, membrii aulei regale şi corniţele comitatelor sudice Keve şi Caras36, cel mai probabil în fruntea banderiei de comitat. în fruntea armatei, cu rangul de căpitan, a fost aşezat Ştefan Losonci, fostul ban al Severinului. Cele mai notabile evenimente ale campaniei au fost asaltul şi cucerirea cetăţilor Borac şi Cestin, la care a participat şi Petru Perényi, cu siguranţă sub steagul unchiului său Nicolae. La 21 septembrie, Sigismund se afla cu armata pe malul râului Drava. Probabil în scurt timp începe asaltul celor două cetăţi, care durează câteva săptămâni. Ştim doar că garnizoana din Borac se predă la 8 noiembrie37, iar Sigismund începe drumul spre casă în ultimele zile din noiembrie. Petru Perényi este rănit şi în cadrul acestui asediu38, însă de această dată este răsplătit pe măsură de către suveran. încă pe drumul de întoarcere spre Buda, la Timişoara, Sigismund îi donează lui Petru, considerat deja familiar al curţii regale39, şi surorii sale două moşii în comitatul Valkó.

Campania din 1389 este doar prima dintr-un şir mai lung de războaie anuale maghiaro-turceşti. Schimbarea cea mai importantă din perspectiva lui Petru Perényi este noul curs al carierei protectorului său, Nicolae, care îl afecta în mod direct. Astfel, pe parcursul anului 1390 Nicolae Perényi primeşte prin donaţie regală districtul Érsomlyó40 situat, normal, în extrema sudică a ţării şi, văzând că zona devine punctul „fierbinte” al regatului, schimbă demnitatea de paharnic cu cea de ban de Severin41. împreună cu corniţele de Timiş (în acea perioadă, demnitatea cuprindea şi comitatele Keve, Caras, Arad, Csongrad şi Cenad), Ladislau Saroi, devine principalul responsabil şi organizator al sistemului defensiv de la graniţa sudică a Ungariei42. Nu este de mirare, astfel, că în campania din toamna anului 1390 principalii protagonişti sunt, alături de cei doi baroni menţionaţi, nobilii din părţile de jos43.

în descrierea faptelor lui Petru Perényi corespunzătoare acestui an se menţionează bătălia cu turcii de lângă cetatea Galambóc44, care nu există de altfel în nici o altă sursă. Cu

Gianina-Diana légár

34 Perényi, doc. 329.

35 Archontologia.

36 Dintre baroni, erau prezenţi cei trei fraţi Kanizsai cu 2 banderii, palatinul Ştefan Lackfi, banul de Macva Garai Miklós, corniţele curţii regale Leustachiu Jolsvai şi paharnicul Perényi Miklós, fiecare cu câte o banderie. Engel Pál, A török-magyar háborúk első évei (Primii ani ai războiului maghiaro-turc), in ’’Hadtörténeti közlemények”, 1998, nr. 3, p. 14.

37 Ibidem, p. 15.

3S Perényi, doc. 329.

39 aule noştri familiáris; Ibidem, doc. 154.

411 ZsO, voi. I, doc. 1674 şi 1755.

41 Archontologia.

42 Mályusz Elemér, Zsigmond király uralma..., p. 31.

43 Engel Pál, A török-magyar háborúk..., p. 20.

44 Perényi, doc. 329.

16