Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 30/2. (2014)

Istorie

Marius Baloş

dezvoltat1. Drept urmare, cu excepţia unor schimburi etatizate între Viena şi Budapesta comerţul se axa îndeosebi pe aceste legături inter-regionale. Din acest punct de vedere oraşul Satu Mare era încadrat întrun adevărat ’’hinterland” economic al Tisei Superioare.

încă înainte de izbucnirea Primului Război Mondial în vara anului 1914, statul maghiar a condus recensăminte social-economice de stabilire a ponderii elementului etnic în cadrul economiei maghiare1 2. în ceea ce priveşte comitatul Satu Mare, recensământul ramurilor economice a conchis faptul că în preajma primei conflagraţii mondiale, dintr-un total de 1.348 de întreprinderi, 1.313 erau conduse ori aveau un consiliu de administraţie format preponderent din etnici maghiari3. Chiar dacă elementul românesc era cvasi-inexistent în cadrul întreprinderilor industriale, lucrurile stăteau mai bine în ceea ce priveşte sistemul bancar, fiinţând o reţea de bănci populare ce au deţinut un important rol în cadrul emancipării naţionale române. Din a doua jumătate a secolului al XlX-lea oraşul Satu Mare cunoaşte o dezvoltare urbană accentuată. în 1871 a fost dată în folosinţă calea ferată Satu Mare - Cărei, din 1872 ruta feroviară Satu Mare - Sighet, iar în 1884 a fost inaugurată şi linia Satu Mare - Baia Mare4 cu efecte benefice asupra dezvoltării economice.

După înfrângerea Puterilor Centrale în primul război mondial, dualismul austro-ungar s-a destrămat, Ungaria reinventându-se într-o republică sub conducerea preşedintelui Mihály Károly căruia і-a revenit sarcina de a gestiona puternicele mişcări naţionaliste din teritoriu. într-un spaţiu transilvănean tumultuos, divizat între maghiari şi români, pentru a salva ce se mai putea salva din fosta monarhie s-a propus dinspre Budapesta resetarea statului maghiar de pe poziţii federative. Prin urmare, Oscar Jászi, în calitatea lui de Ministru al Naţionalităţilor, a propus înlocuirea centralismului şi autoritarismului maghiar cu

0 formulă administrativă nouă după model elveţian, ce oferea o largă autonomie administrativă minorităţile naţionale5. Eşuând orice discuţii conciliatorii între Budapesta şi liderii românilor din Transilvania şi neputând face faţă noilor provocări geopolitice, preşedintele Károlyi a demisionat într-un sfârşit, puterea fiind preluată la 21 martie 1919 de un guvern de coloratură comunistă sub conducerea lui Béla Kun.

Mecanismul şi motivele care au stat la baza trasării noilor graniţe între România şi Ungaria au reprezentat multă vreme în istoriografia română subiectul unei romantizări istorice. Desigur că strădaniile liderilor românilor ardeleni şi-au avut rostul lor în ansamblul mai larg al mişcării de emancipare politică însă privirea de ansamblu a realităţilor geo-politice dezvăluie o realitate istorică cu numeroase meandre în desăvârşirea unităţii naţionale române. într-o primă etapă, finalizarea luptelor armate pe teritoriul transilvănean au dus la trasarea unei linii de armistiţiu între România şi Ungaria pe aliniamentului Mureş-Reghin-Bistriţa, fapt stabilit prin Convenţia de la Belgrad din 13 noiembrie 1918.

Negocierile privitoare la creionarea graniţelor între cele două state au debutat în cadrul Conferinţei de Pace de la Paris la discuţiile din februarie 1919, poziţionările iniţiale ale Marilor Puteri fiind împărţite între reprezentanţii francezi şi britanici care sprijineau pretenţiile teritoriale româneşti, respectiv delegaţiile americane şi italiene ce priveau cu reticenţă o eventuală trecere a unor teritorii din afara arealului geografic al podişului transilvănean sub autoritatea Bucureştiului6.

Astfel, Mária Ormos, citată de Anders Blomqvist7, susţine faptul că trasarea graniţelor între statele ce au beneficiat de pe urma destrămării Austro-Ungariei nu a ţinut cont de criteriul liniilor etnice accentuând în schimb dorinţa Aliaţilor de a slăbi pe cât posibil statul maghiar, văduvindu-1 de centre industriale semnificative care să-i alimenteze eventualele intenţii revanşarde.

La reuniunea din 10 februarie 1919 de la Paris s-a pus în discuţie eventualitatea ca oraşele Oradea şi Arad să fie transferate României analizându-se posibilitatea ca aceste localităţi să reprezinte pentru statul român strategice centre economice de graniţă care ar putea fi românizate în timp8. E adevărat însă

1 Richard L. Rudolph, Banking and industrialization in Austria-Hngary. The role of banks in the industralization of the Czech Crowlands: 1873 - 1914, Cambridge University Press, 1976, p. 15.

2 Anders E.B. Blomqvist, Economic Nationalizing in the Ethnic Borderlands of Hungary and Romania, Stockholm University Press, 2014, p. 173.

3 Ibidem, p. 173.

4 Diana légár, Sárandi Tamás, Szőcs Péter Levente, Direcţii de evoluţie urbană în istoria oraşului Satu Mare, în ’’Satu Mare. Studii şi Comunicări”, nr. XXVI/II, Satu Mare, 2010, p. 27.

5 Robert Kahn, A History of the Habsburg Empire: 1526-1918, University of California Press, 1974, p. 510.

6 Anders E.B.Blomqvist, op. cit., p. 190.

7 Ibidem, p. 187.

8 Ibidem, p. 189.

66