Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 29/2. (2013)

Etnografie

Tóth Zoltán

Opriş Gheorghe, ulterior fiind cumpărată de Marina Vasile, medicul pediatru din Apşa de Jos, cu intenţia de transformare a casei într-un muzeu local.

Casa este construită din bârne late de stejar, îmbinate în cheotori. Fundaţia casei este din piatră calcaroasă de munte pe care se aşează o centură groasă cioplită din lemn de gorun, îmbinată prin plătuire. Acoperişul în patru ape este învelit cu draniţă din lemn de răşinoase. Poditura este sprijinită pe o grindă groasă care străbate casa pe toată lungimea ei (meştergrindă).

Casa este compusă dintr- o cameră şi o tindă, iar în faţa casei, pe toată lungimea ei, se află un târnaţ sprijinit pe nouă stâlpi de stejar ciopliţi cu barda, între care se formează nişte bolţi cu traforeuri lobate. (PI. 2)

O casă asemănătoare am întâlnit în Apşa de Jos pe strada Lenina la Moiş Ileana lui Ionaş şi a lui Dumitru. A fost construită de o echipă coordonată de meşterul Dan Mihai a lui Toader a Domnului, în perioada dintre 1910 - 1915.

Intre construcţiile tradiţionale din lemn este şi casa Iovdi Ianovici şi Iovdi Alexandrina Teodorovna, de pe uliţa Ciapaieva 13 din Apşa de Jos.

Acest tip de construcţie s-a realizat de meşteri lemnari după cel de-al doilea Război Mondial, lemnul fiind prelucrat cu metode manuale şi mecanice, (gater, circular, fierestrău panglică, rindea mecanică), prelucrat manual la îmbinările încleştate în dinţi. întrucât învelitoarea cu şindrilă s-a dovedit mai puţin rezistentă în timp, aceasta s-a înlocuit cu table. în faţa casei se află un târnaţ pe toată lungimea ei, sprijinit pe şase stâlpi ciopliţi, iar în partea centrală se află un foişor (filigorie). Componenţa casei este de două camere (camera curată în faţă, în spate camera de locuit) între care, în partea centrală, se află tinda. în continuarea casei se află o anexă, “colejnă”, folosită pentru lemne şi unelte agricole. (PI. 3)

în Apşa de Jos s-au mai păstrat doar câteva construcţii de lemn. Marea majoritate a gospodăriilor au fost transformate în clădiri de cărămizi şi betoane. Clădiri pătrăţoase cu un etaj, cu patru camere înspre stradă, iar în spate o clădire mai mică, cu o bucătărie, cămară, şopron cu funcţionalităţi multiple, cămară de lemne, depozit de unelte, scule şi un loc pentru garaj. Acoperişul acestor case este într-o apă, cu înclinare în spate sau într-o parte laterală a casei. Acoperişul din ţilgă sau plăci de azbociment este zidit pe margini şi prevăzut cu nişte geamuri mai mici, dând senzaţia de mansardă. Aceste tipuri de locuinţe au dominat între anii 1960 -1980. în ultimii 30 de ani migraţia oamenilor de la provincie spre marile oraşe, cu posibilităţi mari de câştig a creat în arhitectura comunelor şi localităţilor o transformare mare, construindu-se case cu multe spaţii, unele ajungând de la 10 la 30 de camere. Aceste case sunt prevăzute cu bolţi, stâlpi de susţinere, terase, turnuri şi turnuleţe sau chiar bastioane, semănând de multe ori cu palatele din poveşti. (PI. 4)

Apşa de Mijloc (Srednea Vodeanoe după anul 1948) este una din străvechile localităţi româneşti din dreapta Tisei, atestată documentar la 7 decembrie 1406, când este făcută „donaţie nobililor loan, fiul lui Vlad, Vanna, fiul lui Vancia şi Vanda, fiul lui Slav, peste moşiile Apşa de Sus, Apşa de Mijloc şi partea a treia a Apşei de Jos, care au fost şi sunt din vechime şi de mulţi ani în posesia paşnică a nobililor numiţi, dar literele lor privilegiale, între altele şi donaţiile regelui Ludovic, s-au niemicit împreună cu căsile lor, predate şi arse cu occasiunea invasiei moldovenilor, precum adeveresc literile celor cinci oppide regeşti, vecinii cu dânşii”8.

Unul dintre cele mai vechi monumente de arhitectură populară este biserica de lemn la cimitirul din deal, ce veghează dealul satului încă de la 1428. O altă bisericuţă construită pe deal poartă hramul Sfântului Nicolae şi datează din anul 1776. Monumentele de patrimoniu construite în stil maramureşean sunt acum închise, însă asta nu înseamnă că aici credincioşii nu au lăcaşuri de cult deschise. Biserica este construită din grinzi de stejar, cu grosimea de 30x15 centimetri.

Dimensiunea de gabarit este de 11x5 metri. Acoperişul este construit în două trepte, având geamuri mici şi în partea de jos, iar în treapta a doua geamuri mici de tip iluminator. Deasupra intrării se înalţă un turn zvelt asemanator bisericilor de lemn din Maramureş. (PI. 5)

loan Mihály de Apşa, op. cit., doc. 52.

174