Porumbăcean, Claudiu et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 29/2. (2013)

Etnografie

Tóth Zoltán

In regiunea Transcarpatia, azi unitate administrativ-teritorială a Ucrainei, locuiesc peste

45.000 de români. După recensământul din 2001 în Transcarpada locuiesc 32.100 de români, ceea ce reprezintă 2,6% din întreaga populaţie a ţinutului. în mod compact, românii trăiesc în satele din raioanele Teceu (Teacevo) şi Rahău (Rahovo) în vecinătate cu Sighetu Martnadéi din stânga Tisei, România.

Localităţile româneşti din nordul Tisei sunt: Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Strâmtura, Biserica Albă, Dobric, Plăiuţ, Topcino, Podişor, Peştera, Valea Malului, Bouţu Mic, Bouţu Mare, Cărbuneşti. Aceste localităţi au făcut parte din Maramureşul istoric, veche vatră românească de pe ambele maluri ale Tisei. In trecut Maramureşul din dreapta Tisei acoperea o arie mai extinsă decât în zilele noastre.

In varietatea formelor de teren a satelor şi comunelor din dreapta Tisei am remarcat o diversificare a construcţiei casei şi gospodăriilor din lemn. Meşteşugurile lemnului cunosc o aleasă dezvoltare, promovând o adevărată artă în rândul meşterilor constructori de locuinţe, grajduri, şuri, colejne şi a tuturor anexelor gospodăreşti. Ocupaţia de bază a oamenilor din această zonă era creşterea animalelor şi prelucrarea lemnului. Materia de bază a construcţiilor de la începutul secolului XX era piatra, lemnul şi lutul. înainte de începerea construirii clădirilor se depozitau pe locul ales toate materialele necesare noii construcţii. Piatra pentru fundaţie, lemnele zvântate şi fasonate erau pregătite cu un an înainte de începerea lucrării. La începerea lucrării se angaja un meşter cu două sau trei ajutoare, de preferinţă dintre vecini, rude sau prieteni. De obicei construcţia începea primăvara şi se termina până la sfârşitul verii. Pe fundaţia din piatră cioplită (spartă) sau de râu se clădea o talpă groasă de stejar sau de brad sub formă de centură, în care se montau bârnele verticale cioplite în uluc, urmând să fie montate bârnele orizontale prevăzute cu cep. După ridicarea pereţilor se montau stâlpii de susţinere a poditurii fixate pe o meştergrindă, care străbătea toată lungimea casei. Aceasta se monta sub grinzi, mai târziu deasupra lor fiind fixată în şuruburi mecanice. Acoperişul era în patru ape, iar învelitoarea era din şindrilă sau draniţă. Hornul liber (slobod) era terminat în pod prin nişte orificii pe unde ieşea fumul, care se răspândea prin spaţiul de deasupra poditurii. Podul era folosit pentru afumarea cărnurilor sau uscarea fructelor, pe nişte rame împletite cu nuiele.

In comunele studiate se mai păstrează până în zilele noastre câteva lăcaşuri de cult, construite după vechile metode tradiţionale.

In vechea aşezare românească Apşa de Jos s-a înalţat un lăcaş sfânt cunoscut sub numele de Mănăstirea „Peri” după locul unei părţi din hotarul comunei, căreia i se spunea astfel datorită pomilor fructiferi care creşteau cu deosebire acolo, tot aşa cum alte părţi ale hotarului comunei se numesc „Cireşi”, „Plopi”, sau „Mesteceni,,. Până în ziua de azi acestor locuri li s-a păstrat denumirea. Mănăstirea „Peri” apare în documente la 1215, 1242 ca un puternic centru de cultură în secolul al XV-lea.

în comunele româneşti se păstrează patru biserici vechi de lemn, la Apşa de Jos- 1561, 1776 şi la Apşa de Mijloc -1428, 1776 care stau ca nişte martori ai credinţei în păstrarea românismului.2

Apşa de Jos (Dibrova) a fost şi a rămas una din marile comune româneşti din Maramureş, astăzi aflându-se în Transcarpatia, Ucraina; Apşa de Jos este cea mai mare comună românescă din dreapta Tisei, comună care a dat naştere la trei comune; Peri (Grusevo) apărută pe harta geografică după primul Război Mondial, Strâmtura - comună apărută după cel de-al doilea Război Mondial şi comuna Topcino apărută după anii 80 ai secolului XX.

Apşa de Jos este aşezată pe malul drept al râului Tisa, în partea de jos a râului Apşiţa, apărută din negura vremii, mii de ani în urmă, ceea ce ne dovedesc urmele aşezărilor omeneşti din epoca paleolitică (circa 50.000 de ani în urmă)3. Primele aşezări din Apşa de Jos au fost în apropierea muntelui Beşicura, pe locul numit „Grueţa”, „Subgrueţa” aşa afirmă oamenii în vârstă Vasile Filip - 64 de ani,

2 Ibidem, p. 26.

3 Dibrova, în Istoriagordov sei Ucrainscai SSR, Kiev, 1981, p. 462.

172