Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)

Istorie

lecuiţii în Sătmar

hotărând ca studenţii să predea de trei ori pe săptămână religie în clasele elementare şi în şcoala repetitoare. în septembrie 1863, în conventul din Satu Mare activau 14 călugări iezuiţi (9 preoţi şi 5 fraţi mireni). în 1865, călugării au întemeiat în cadrul Institutului Superior de Teologie Congregaţia Mariană. Tinerii preoţi au fost profund impresionaţi de această iniţiativă, care a stins ura şi duşmănia dintre ei.

Preoţii iezuiţi au activat inclusiv în cadrul mănăstirii surorilor minorite din Satu Mare, unde predau religie în limbile germană şi maghiară. între serviciile pastorale putem enumera şi predicile de post, desfăşurate de P. Staffer în limba germană, în biserica surorilor, pentru militari, iar pentru enoriaşii de limbă maghiară în catedrală. Aceste predici erau ascultate şi de germanii din Satu Mare, care ascultau cu plăcere şi liturghia în limba maghiară. Părinţii iezuiţi au menţionat de altfel că munca lor pastorală sau misionară în afara claustrului a fost împiedicată de faptul că nu vorbeau limba maghiară. în 1866, în oraş a staţionat un batalion polonez. Printre călugări nu se număra nici un cunoscător al limbii poloneze, astfel că activitatea acestora în cadrul armatei s-a minimalizat la predicile de post, prezentate la cererea rectorului de teologul Kusiacki Szaniszló.

Noul episcop Bíró László, instaurat în 1867, a retras Societatea lui Isus din fruntea institutului teologic începând din 1868. Cu toate că a fost mulţumit de activitatea acestora în privinţa conducerii, educaţiei şi a învăţământului, era de părere că reducerea cercului de activitate a Societăţii este în interesul acesteia. Decizia a fost luată ca urmare a nemulţumirii preoţimii laice, care se simţea privată de posibilitatea perfecţionării în teologie, motiv pentru care dieceza ducea lipsă de preoţi bine pregătiţi.

Conventul lui Hám János, condus de iezuiţi din 1858, a asigurat la început cazarea şi educaţia pentru 25 de elevi anual, iar din 1860, pentru 35 (inclusiv de clase primare). Pentru că internatul a devenit neîncăpător, în 1862 a fost lărgit, iar din anii următori numărul elevilor cazaţi a crescut la 63-65. După un deceniu s-au făcut noi modificări, astfel conventul a ajuns să găzduiască 80 de băieţi.

în convent ajungeau nu doar copiii dornici de învăţătură, ci şi cei mai slabi şi indisciplinaţi, care uneori reprezentau un real pericol moral pentru colegi. Iezuiţii şi-au educat elevii cu severitate şi i-au îndemnat la muncă ca un părinte înţelegător. Performanţele elevilor au fost recompensate, iar copiii necorespunzători au fost eliminaţi. Mulţi părinţi aşteptau minuni de la iezuiţi, să transforme elevii fără talent în copii educaţi corespunzător, şi pe cei indisciplinaţi în copii model. Călugării s-au străduit să şcolarizeze cât mai mulţi băieţi proveniţi din mediul sărac. A devenit tradiţie primirea a 20-30 de elevi săraci din oraş la masă în convent.

Călugării iezuiţi s-au străduit să formeze tineri educaţi spiritual şi cu bază morală solidă. în acest scop a fost întemeiată Congregaţia Mariană (1863), a cărei activitate se baza pe respectarea Sf. Fecioare. Mai târziu, în 1866, s-au pus şi bazele Congregaţiei Mariane a meseriaşilor, iar mai apoi, în 1913, a intelectualilor. Cea a meseriaşilor a fost desfiinţată peste câţiva ani, dar a intelectualilor a funcţionat până după primul război mondial. Se pare că în Ungaria secolului trecut, conventul din Satu Mare a fost primul unde s-a organizat un exerciţiu spiritual de trei zile, pentru elevi. Iniţiativa a devenit ulterior permanentă, şi a fost organizată în fiecare an şcolar, în săptămâna postului mare.

Printre obligaţiile călugărilor iezuiţi se număra organizarea misiunilor în parohiile din împrejurimi (şi în oraşul Cărei), iar în perioada postului mare de două ori în catedrala din Satu Mare, şi realizarea exerciţiilor spirituale (de 3-5-8 zile). Până în 1908 au fost desfăşurate 643, iar între anii 1909-1922, 354.

Păstorirea surorilor minorite şi îngrijirea spirituală a elevelor şi a bolnavilor din spitalul surorilor necesita doi călugări, iar din cauza numărului mic al iezuiţilor, aceasta a limitat munca pastorală externă. Deoarece Societatea lui Isus nu a considerat că păstorirea călugăriţelor intră în domeniul lor, această activitate a fost redusă treptat la minim.

Sediul şi şcoala Societăţii lui Isus, ridicate în momentul stabilirii lor în Satu Mare au fost amplasat în locul bisericii Calvaria de azi, unde erau situate clădirile principale ale cetăţii de odinioară. în mijloc a fost format un deal artificial, pe care se înălţa turnul de veghe. în sediul iezuiţilor a locuit episcopul Hám János până la mutarea reşedinţei sale în noul palat episcopal. Episcopul Haas a dat în grija iezuiţilor claustrul vechi cu grădina mare aferentă şi capela ruinată, rămasă fără stăpân. Păstorirea sufletelor catolicilor din această zonă a fost dată tot în grija iezuiţilor, care oricum aveau nevoie de biserică. în partea spre deal a grădinii existau cele 11 staţii ale Patimilor, construite de Hám János. Preluarea capelei nu fost posibilă, pentru că oficialităţile au declarat-o periculoasă şi au dispus închiderea sa. După renovare, a fost sfinţită de episcopul Bíró László în prima dumică a lunii iunie din 1868 şi dată în grija egumenului P. Sagler.

în lipsa călugărilor maghiari, iezuiţii nu au putut onora serviciul de păstorire a credincioşilor neglijaţi spiritual din zonă, şi astfel capela nu a fost prea frecventată de populaţie. Călugării erau de părere că introdu-39