Virag, Paula et al. (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 28/2. (2012)
Istorie
Diana légár mai semnificative - informaţiile sunt lacunare şi nu au putut fi verificate prin apelul la alte surse50. Din punct de vedere al carierelor militare, fără îndoială cel mai important reprezentant al neamului Káta, în secolul al XIII-lea, este Toma. Ca urmare a carierei sale militare în armata regelui Ştefan al V-lea şi apoi în cea a fiului său, Ladislau al IV-lea, Toma este extrem de favorizat de către cei doi suverani, reuşind să-şi mărească semnificativ domeniul. Astfel, pe parcursul a aproximativ trei decenii, el primeşte, prin donaţie regală, nu mai puţin de patru moşii51, reuşind să-şi creeze un domeniu important în comitatul Ugocea. O altă realizare semnificativă, indicator al puterii materiale dobândite şi al prestigiului social, este construirea cetăţii care îi poartă numele (Tămăşeni)52, în hotarul moşiei ancestrale de neam, Băbeşti. Toma a jucat, fără îndoială, rolul principal în cadrul neamului Káta pe durata vieţii sale, ca urmare a poziţiei sale superioare, câştigate pe cale militară. Urmaşii săi din familia de Lazuri nu au reuşit însă să păstreze domeniul creat de Toma, prăbuşindu-se intr-un interval de câteva decenii. Funcţiile ecleziastice au fost frecvente printre membrii neamului Káta încă de la începutul secolului al XIII-lea. Astfel, primul menţionat, în anul 1303, este Nicolae, fiul lui Gabriel, ca arhidiacon de Satu Mare53. Iacob de Csarnavoda ocupa, în jurul anului 1348, funcţia de canonic de Oradea54. Cel mai bine cunoaştem însă activitatea lui Grisogonus de Csarnavoda, a cărui cea mai înaltă funcţie la nivel ecleziastic este cea de vicar de Tăşnad al episcopului Transilvaniei55. S-a născut cel mai probabil înainte de 1400, ca fiu al lui Gheorghe de Csarnavoda şi al Luciei de Takos. Documentele menţionează un frate al lui Grisogonus, Antoniu56, probabil şi motivul pentru care acesta a fost îndemnat înspre o carieră ecleziastică. Antoniu a murit de tânăr şi fără urmaşi, ultima sursă care îl pomeneşte datând din 141457. Singurele rude apropiate ale lui Grisogonus au rămas, după dispariţia fratelui său, cele două surori, Clara şi Iuliana,58 şi a devenit astfel clar că opţiunea lui Grisogonus (sau mai degrabă a familiei sale) înspre funcţia ecleziastică nu a fost cea mai fericită alegere. Odată cu Grisogonus, se stinge ramura familiei Csarnavoda de care aparţinea vicarul. Cariera ecleziastică a lui Grisogonus poate fi urmărită pe trei niveluri: este menţionat iniţial ca prezbiter (1425)59, apoi ca vicar de Tăşnad al episcopului Transilvaniei (1434)60, apoi doar în calitate de preot, fără funcţie (1439)61. Grisogonus este un însă un personaj complex şi controversat, care, în ciuda apartenenţei sale la cler, s-a manifestat extrem de activ în ascensiunea familiei sale. Alături de Nicolae de Csarnavoda şi, după moartea acestuia62, de fratele său Egidiu, joacă rolul de lider în procesele legate de proprietate şi în toate acţiunile familiei de Csarnavoda, nu de puţine ori violente. înainte de 1418 întreprinde, alături de rudele sale din familia de Csarnavoda, o acţiune de pedepsire a preotului paroh din Tămăşeni, ratione casualis concremationis et combustionis cuiusdam libri breviariiparochialis ecclesie de dicta VaralyAcţionând în calitate de patroni ai bisericii din sat, nobilii de Csarnavoda (cu participarea lui Grisogonus) îi confiscă parohului întreaga avere din Satu Mare {Zathmar), îl arestează şi îl agresează fizic64. După ce preotul iniţiază o acţiune juridică în faţa vicarului de la Esztergom, nobilii de Csarnavoda revin la sentimente mai bune, iertându-i faptele reprobabile şi com-5U Este cazul unui anume Vitus de Vasvari, descris în Cronica lui loan Thuróczy ca regii Caroli Capellanus... Nitriensis Episcopus anno 1)38, ortus e Comitatu S^athmár; Chron. Thurocz II. C. XCVII. Documentele nu ne permit însă să-i găsim locul acestui înalt personaj nici măcar în genealogia familiei de Vasvari. Situaţia se repetă în anul 1470, în documentul adresat lui Dominicus de Charnavoda Ladislaus magnus et Simone By%o castellani de Zakmar; MOL, DL 17017. Este posibil ca această funcţie să se refere la o altă cetate din comitat, deoarece nu există date care să ateste existenţa cetăţii Satu Mare în acea perioadă. 51 Porumbeşti (Georgius Fejér (coord.), op. cit., V/2, p. 164-166), Halmeu (Georgius Fejér (coord.), op. át., p. 166-168), Keresztur (Nagy Imre (coord.), Ha%ai Okmánytár, voi. VIII, doc. 369), Surany (Szentpétery Imre — Borsa Iván (coord.), op. át., voi. II, doc. 2954). 52 Prima menţiune documentară a cetăţii datează din anul 1284; Nagy Imre (coord.) ş. a., op. át., voi. I, doc. 57. 53 Kristó Gyula (coord.) Anjou-kori oklevéltár (Documenteleperioadei Angevine), voi. I, doc. 383. 54 Georgius Fejér (coord.), op. át., IX/1, 602. 55 MOL, DL 54889. 56 Engel Pál, Középkori magyar genealógia (Genealogia Ungariei medievale), CD-ROM, 2003. 57 Ibidem. 58 Ibidem. 59 MOL, DL 54466. 60 MOL, DL 54889. 61 MOL, DL 70886. 62 Ultima menţiune a lui Nicolae datează din anul 1453; Nagy Imre (coord.) ş. a., op. át., voi. IX, doc. 393. Fratele său, Egidiu, trăieşte până în 1489; Neumann Tibor (coord.), op. át, doc. 232. 63 Mályusz Elemér-Borsa Iván (coord.), op. át., voi. VI, doc. 2513. 64 Ibidem. 16
