Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 27/2. (2011)

B. Etnografie

Cultura tradiţională are la bază un sistem complex de obiceiuri şi tradiţii, format din toate obiceiurile sărbătorilor religioase de peste an şi ale celor mai mari sărbători creştine Paştile şi Crăciunul. Acest sistem este corelat la norme şi reguli de convieţuire socială. Crăciunul, mai mult decât oricare dintre sărbătorile de peste an, implică întreaga comunitate, obiceiul colindatulului fiind liantul dintre biserică, individ şi comunitate. Din păcate, marea majoritate a acestor obiceiuri s-a pierdut, iar cele care s-au mai păstrat şi-au pierdut adevărata semnificaţie.

Pregătirile pentru Crăciun începeau odată cu intrarea în postul Crăciunului, din 15 noiembrie, când se terminau şi toate muncile agricole. Această lungă perioadă de pregătire demonstrează importanţa sărbătorii. Bărbaţii casei aveau obligaţia să asigure lemnele pentru întreaga iarnă, cerealele pentru hrana animalelor, materia primă necesară preparării mâncărurilor pentru sărbătoare. Tot ei se ocupau de tăierea porcului, femeile se ocupau cu pregătirea mâncărurilor, a casei şi a hainelor de sărbătoare "bărbaţii mereu la pădure să facă lemnele de foc, tăt ii mereu şi la moră, apoi cu o săptămână înainte de Crăciun să tăie porcu. O fost o vreme când nu tătă familia ave porc, o fo când s-o tăiet porci de câte 50-60 de kile, trebuie tare bine să-l împărţi să ai de sărbători şi să rămâie ceva şi pentru vară"1. Acum erau scoase din lăzile de zestre ştergurile, cergile, rudarele şi toate cele necesare decorării casei, gătatul casei era preocuparea de bază a familiilor ce aveau fete de măritat. Cu ocazia colindatului, feciorii din sat aveau ocazia de-a vedea zestrea fetelor. în toată perioada postului nimeni nu mânca produse de origine animală, nici măcar copiii. Tot în această perioadă, copiii şi tinerii, alături de adulţi, îşi pregăteau suita de colinde cu care vor umbla la colindat.

Ultimele zile dinaintea Crăciunului erau dedicate pregării de către femei a mâncărurilor de sărbătoare: coptături-colaci, pâine, cocuţi, cozonaci şi preparate din came specifice Crăciunuluisarmale, câmaţi şi costiţe fripte etc.

Obiceiul colindatului avea şi el regulile precise după care se desfăşura, grupurile de colindători fiind organizate pe categorii de vârstă. Colindatul în satul tradiţional începea în ziua de ajun cam de la prânz. Copiii erau cei care începeau a colinda. Ei erau răsplătiţi cu fructe, colaci ori nuci, iar din anii 70 ai secolului trecut ei primeau şi bani. Aceştia erau urmaţi de adolescenţi care umblau în grupuri mai mari, ei primeau drept plată pentru colindat mâncare şi băutură. Adulţii umblau la colindat seara şi întreaga noapte de Ajun. în general, copiii colindau tot satul, adolescenţii preferau casele cu fete de măritat, iar cei adulţi colindau la casele vecinilor şi ale rudeniilor. O altă categorie de colindători era reprezentată de familiile foarte sărace, ori cele de ţigani care colindau prin tot satul pentru a aduna alimente.

Colindele, după tematică, "pot fi clasificate în două mari categorii: profane şi religioase. Colindele profane sunt cele mai vechi (tematica multora dintre ele fiind întâlnită şi în colindele înregistrate în anii 1884 şi 1895) şi au la bază obiceiul precreştin de a se face urări de sănătate, fericire, prosperitate la început de an"1 2.

Crăciunul în satul tradiţional însemna perioada dintre 24 decembrie şi 6 ianuarie. în această perioadă se putea colinda, iar desfăşurarea altor activităţi casnice precum spălatul hainelor, frământarea şi coacerea pâinii era interzisă. De asemenea, nu se făceau nunţi, iar botezuri doar în cazuri excepţionale.

Intenţia noastră, acum, este de a evidenţia cele spuse cu ajutorul valoroaselor culegeri de folclor din regiunea Maramureş (Sătmarul, Sălajul, Maramureşul de azi), realizate de Stelian Segarcea la mijlocul secolului al XX-lea. Colindele laice, profane pe care domnul S. Segarcea a reuşit să le tezaurizeze în manuscrisele sale vin în sprijinul cercetătorilor, a specialiştilor şi al tuturor celor interesaţi, ele aducând în atenţie bogăţia culturii tradiţionale din zona studiată. Publicarea integrală a manuscriselor este o dorinţă mai veche a Muzeului Judeţean. Acest lucru ar da un plus de valoare întregii colecţii.

Obiceiuri de Crăciun. Colinde din manuscrisele Segarcea

Maria Lobonţ Puşcaş

1 Inf. Maxim Mana, 73 ani, Soconzel, judeţul Satu Mare, 2010.

2 Ioan Toşa, Crăciunul în lumea satului românesc de la sfârşitul secolului al XlX-lea, Editura Mediamira, Cluj Napoca 2000, p. 45.

Satu Mare - Studii şi Comunicări, nr. XXVII / II, 2011