Virag, Paula (szerk.): Satu Mare. Studii şi comunicări. Seria istorie-etnografie-artă 26/2. (2010)
A. Istorie
Diana légár - Sárándi Tamás - Szőcs Péter Levente rând, regele donează oraşelor un lot de pământ de mari dimensiuni, situat în vecinătatea celor două aşezări.4 în anul 1411, are loc o schimbare importantă în statutul celor două oraşe care beneficiau până atunci de un grad ridicat de autonomie: acestea sunt donate de regele Sigismund de Luxemburg despotului sârb Gheorghe Brankovics. Cu alte cuvinte, oraşele se vor afla, până în anul 1452, când moşiile despotului sunt confiscate de rege, într-o poziţie inferioară faţă de cea a secolelor XIII-XIV. în cea de a doua jumătate a secolului al XV-lea, oraşele fac parte din domeniul regal. După bătălia de la Mohács (1526) şi destrămarea Ungariei medievale, zona Satu Mare devine o regiune de frontieră, oscilând mereu între Ungaria regală şi Principatul Transilvaniei. Din acest motiv, oraşele Satu Mare şi Mintiu au un statut neclar, marcat de dese schimbări de proprietate între diverse familii nobiliare, princiare sau regale. Nu se mai cunoaşte cu precizie nivelul la care funcţionau privilegiile dobândite în trecut de cele două oraşe, în primul rând din lipsa surselor scrise, dar probabil statutul lor este mult inferior celui din perioada medievală. Din cauza poziţionării sale la frontiera dintre două entităţi statale, cetatea capătă un rol strategic important, dar transformă în acelaşi timp zona într-un teatru de luptă între armatele transilvănene şi cele imperiale. Mai ales după formarea vilaietului de la Oradea, aceeaşi fortificaţie şi satele din jur devin o ţintă a armatelor turceşti. După o oscilaţie de mai bine de un secol, în anul 1660, zona Satu Mare, cu cele două oraşe şi cetatea revin definitiv în proprietatea Habsburgilor. Importanţa strategică a fortificaţiei este întrevăzută de împăraţii Habsburgi, Satu Mare devenind prima cetate din zonă dotată cu o garnizoană imperială. De asemenea, trupele germane cantonate aici constituie unul dintre cele mai importante efective armate din cetăţile habsburgice ale regiunii. Numeroasa garnizoană care staţiona la Satu Mare a pus, de-a lungul timpului, numeroase probleme populaţiei civile din cele două oraşe, care se confrunta deseori cu abuzuri şi jafuri ale ostaşilor. în timpul răscoalei lui Rákóczi, care a avut centrul de greutate în zona nord-estică a Ungariei, şi oraşele, şi cetatea sunt afectate. Punctul culminant este distrugerea cetăţii în primul deceniu al secolului al XVIII-lea şi incendierea totală a celor două oraşe. Odată cu dispariţia cetăţii, dispare şi rolul militar şi strategic al zonei, iar accentul este pus din nou pe dezvoltarea urbană a celor două oraşe, Satu Mare şi Mintiu. Din punct de vedere ecleziastic, structura zonei se schimbă radical în secolul al XVI-lea. Protestantismul este acceptat de marea majoritate a populaţiei din cele două oraşe, în paralel cu aceste transformări confesionale, se schimbă statutul administraţiei ecleziastice. După formarea Principatului Transilvaniei, Episcopia romano-catolică de Alba Iulia îşi pierde jurisdicţia în zona Sătmarului, fiind înlocuită treptat de Episcopia de Eger.5 După ce Oradea este ocupată de turci, populaţia de rit oriental care locuia aici se stabileşte masiv la Mintiu. La începutul secolului al XVIII-lea, astfel, se formează la Mintiu o importantă comunitate grecocatolică, aparţinând de Episcopia de la Munkacevo.6 Ca un alt element important al încercării de recatolicizare a zonei, putem menţiona instalarea iezuiţilor în biserica cea mai importantă a oraşului, cea a cetăţii, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea.7 Factorul determinant în evoluţia medievală al oraşelor Satu Mare şi Mintiu l-a constituit vadul (mai târziu podul) peste râul Someş. Cele două oraşe gemene erau situate de-4 Németh Péter, A középkori Szatmár megye települései a XV. század elejéig (Aşezările comitatului medieval Satu Mare până la începutul secolului al XV-lea), Nyíregyháza, 2008, p. 281 (în continuare, Németh, A középkori Szatmár). 5 Németh, A középkori Szatmár, p. 282. 6 Vezi pe larg: Blanka Sidonia Gorun, Două privilegii imperiale din secolul al XVII-lea, referitoare la „grecii" din Satu Mare, în Satu Mare. Studii şi Comunicări, 2000-2004, p. 39-44. 7 Bagossy Bertalan: Szatmár-Németi története (Istoria oraşului Satu Mare), în Magyarország vármegyéi és városai. Szatmár-Németi Sz. Kir. város, sub red. Borovszky Samu, Budapest, [f.a.], p. 246 (în continuare Bagossy, Szatmár-Németi). 20
